Doi bărbați care nu găseau drumul spre închisoare au fost… ajutați de poliţiştii timișeni

Bărbat lovit în cap cu un topor. Făptaşul, închis în Penitenciarul Timişoara pentru tentativă de omor

Oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au prins de veste că pe raza localităţii s-ar afla un bărbat de 22 de ani, urmărit naţional deoarece se sustrăgea de la executarea unei condamnări de cinci ani de închisoare.

CITEȘTE ȘI: Cristi din Banat și-a pus fanii pe gânduri: „Cum mă vreți, bărbat sau femeie?”

Pe numele său, Tribunalul Dolj a emis un mandat de executare a pedepsei, pentru săvârșirea infracţiunii de proxenetism.

După ce au desfăşurat activităţi de localizare şi prindere a proxenetului, poliţiştii lugojeni au reuşit să-l reţină şi să-l trimită în Penitenciarul Timișoara, pentru executarea pedepsei.

CITEȘTE ȘI: Robot, angajat la un supermarket, concediat după numai o săptămână, pentru incompetență – video

La rândul lor, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au  depistat, pe raza municipiului Timișoara, un bărbat de 59 de ani, urmărit național tot pentru că era condamnat la puşcărie şi se sustrăgea de la executare.

Mai precis, bărbatul a fost condamnat la 3 ani și 5 luni de închisoare, pentru comiterea unor infracțiuni economice. Şi el a fost introdus în Penitenciarul Timișoara, unde-şi va ispăşi pedeapsa.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *