Doctoriţă de la Infecţioase, considerată nevinovată pentru moartea unei copile de 5 ani

Val neobişnuit de pneumonii în spitalele de copii. Medic: E plin ATI-ul. Ne confruntăm cu o patologie absolut neobişnuită pentru luna septembrie

Magistraţii au pronunţat primul verdict în dosarul morţii Patriciei Aktaa, fetiţa în vârstă de doar 5 ani, care s-a stins în mai 2010 la spital după ce a mâncat o prăjitură infestată cu Salmonella.

După cum se ştie, imediat după moartea fetiţei, mama ei a reclamat cazul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, acuzându-le de ucidere din culpă şi neglijenţă în serviciu pe cele două doctoriţe care au tratat-o, Georgeta Călinescu şi Lenard Ildiko, ambele de la Spitalul de Boli Infecţioase Oradea.

Dosarul, plimbat ani de zile între Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi cel de pe lângă Tribunalul Bihor, a fost clasat în final, pe 14 septembrie 2015, soluţie pe care familia fetiţei a atacat-o la Judecătoria Oradea. Instanţa a admis, în parte, plângerea însă doar cu privire la doctoriţa Georgeta Călinescu, acuzată de familie că nu a luat măsuri nici când fetiţa avea 42 de grade febră şi că a dispus tardiv transferul la secţia de terapie intensivă a Spitalului Municipal, când Patricia n-a mai putut fi salvată.

Faţă de Călinescu, judecătorul a dispus începerea judecăţii pentru ucidere din culpă, în timp ce faţă de doctoriţa Ildiko Lenard a decis menţinerea soluţiei de clasare.

Vineri, la aproape doi ani de la declanşarea procesului, vicepreşedinta Judecătoriei, Crenguţa Crăciun, a pronunţat primul verdict în caz, achitând-o pe doctoriţa Călinescu, pe considerentul că fapta care îi este imputată nu există, şi respingând totodată pretenţiile civile ale familiei victimei.

Soluţia instanţei nu este definitivă. Ea poate fi atacată, cu apel, la Curtea de Apel Oradea.

„Probele administrate în faza de cercetare judecătorească dovedesc vinovăţia inculpatei. Există probe că, timp de 3 ore şi jumătate, inculpata Călinescu nu a binevoit să examineze fetiţa care avea o temperatură de 42 grade. A transferat-o la ATI când fetiţei îi cedaseră toate organele şi era în comă de gradul lll. De altfel, ca urmare a respectivelor dovezi, de această dată şi reprezentanţii Parchetului au pus concluzii de condamnare”, a declarat avocatul Doseanu, convins că, dacă fetiţa ar fi fost tratată corespunzător, aceasta ar fi avut şanse de supravieţuire.

În paralel cu procesul din România, avocatul a formulat inclusiv o plângere către CEDO, acuzând încălcarea articolului 6 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului, cel privind judecarea cauzelor într-un termen rezonabil, plângere care a fost admisă şi se judecă la Secţiunea a treia a instanţei europene.

Sursa: ebihoreanul.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *