Doamna Maria, spaima hoţilor din Gara de Nord

statie gara de nord 1

În staţia de troleibuz situată vizavi de Gara de Nord din Timişoara, zeci de oameni se înghesuie să prindă „firul” care circulă spre destinaţia lor. Tot acolo se înghesuie şi deja… celebrii hoţi care îşi fac de cap prin tot oraşul.

„Săptămâna trecută m-am certat cu unul. Era un bătrân şi aştepta să îi dau rest. Între el şi hoţ se băgase un alt bărbat. Păi să nu-ţi vină să crezi că peste bărbatul ăla s-a lungit şi i-a luat bătrânului telefonul. I-am dat peste mână şi astfel i-a dat înapoi mobilul. Apoi mi-a arătat pumnul.

Ce, crede el… că mi-e frică? În altă zi s-a apucat să buzunărească o călugăriţă. I-am spus să-i fie ruşine dacă a ajuns în aşa hal încât să fure fără nici o frică de Dumnezeu”, spune doamna Maria, care vinde ziare la un chioşc dintr-o staţie RATT din zona Gării de Nord.

Femeia este cunoscută de toţi hoţii care îşi pândesc victimele pentru că-i avertizează pe călători atunci când „intruşii” îşi fac apariţia în staţie.

Gara de Nord din Timişoara rămâne, în ciuda în provizoratului ei continuu, una dintre cele mai importante zone din oraş, locul unde sute de tipuri de oameni îşi dau întâlnire, iar apoi se despart fără regrete.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *