DNA Timișoara a dispus urmărirea penală față de patru polițiști din Arad

DNA Timișoara a dispus urmărirea penală față de patru polițiști din Arad

DNA Timișoara a dispus urmărirea penală față de patru polițiști din Arad

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale față de patru suspecţi poliţişti examinatori în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule Arad, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită.

Suspecții sunt MIRONESCU VASILICĂ-BOGDĂNEL – comisar șef de poliție, BEZERGHEANU DANIEL – comisar de poliție, GHERHEȘ IOAN – inspector principal de poliție și STOICA IONUȚ-TIBERIU – agent șef de poliție, la data faptelor și în prezent polițiști examinatori în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Arad.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2022 – martie 2023, cei patru suspecți menționați anterior, în calitate de polițiști examinatori în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Arad, ar fi pretins și primit de la mai mulți candidați la examenul de permis auto (prin intermediul unor instructori auto) sume de bani cuprinse între 200 și 400 de euro pentru a fi ajutați să promoveze proba practică în vederea obținerii permisului de conducere.

CITEȘTE ȘI: Administrația Fritz vrea să mai ia împrumut 15 milioane de euro

În concret, candidații la examenul de permis auto ar fi dat sumele respective de bani instructorilor pentru promovarea probei practice, care la rândul lor le-ar fi lăsat în compartimentul portierei dreapta față a autoturismului cu care se desfășura proba practică, iar la finalul probei, înainte de a se da jos din autoturism, polițiștii examinatori ar fi luat sumele astfel lăsate și i-ar fi declarat admiși pe aceștia.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *