Directorul unei instituții din Banat, găsit incompatibil

gina pavel

Agenția Națională de Integritate a constatat că directorul Direcției generale financiar-administrative din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, Nuța Gina Pavel, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 1 noiembrie 2011 – 16 iulie 2015, încălcând prevederile art. 94, alin. 2, lit. c din Legea 161/2003.

Potrivit ANI, Nuța Gina Pavel a deținut și a exercitat simultan funcția publică de director în cadrul unei instituții de stat și pe cea de cenzor la societăți comerciale de interes public.

Totodată, ANI a precizat că Nuța Gina Pavel a transmis în scris punctul său de vedere în exercitarea dreptului său la apărare, urmând ca instituția de control administrativ să-l analizeze.

FOTO: expressdebanat.ro


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Directorul unei instituții din Banat, găsit incompatibil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *