Violeta Estrella Bontilă, directorul Colegiului Național ”C.D. Loga” din Timișoara, este profesor al prestigioasei unități de învățământ din anul 1998. S-a născut în Timișoara, în 1975. A urmat cursurile Colegiului Național ”Traian Lalescu” din Reșița, revenind, apoi, în continuarea formării sale profesionale, în ”Orașului Florilor”. A trecut prin toate etapele ierarhice ale carierei la catedră: de la profesor începător, diriginte la seral (pentru că ”Loga” avea învățământ seral), la profesor care a predat engleză, română și literatură universală, ajungând, ulterior, șef de catedră, director adjunct, și, în cele din urmă, din anul 2022, director al acestui liceu de top din județul Timiș, funcție pe care a ocupat-o prin concurs.
R: Evenimentele de dată recentă care au antrenat o masă largă de oameni – mă refer la greva din învățământ – au evidențiat, dincolo de aspectul salarizării, existența unei raportări șubrezite a societății față de școală, în general. Care sunt motivele care au condus la diminuarea respectului față de profesori?
V.B.: Sunt multiple cauze. Am să încep cu o privire în interior, ca să ne facem, întâi, o autocritică, iar apoi vom merge spre exterior.
Programele foarte stufoase nu prea ne lasă spațiu de manevră, materialele pe care le avem nu sunt neapărat cele mai bune. Nu mă refer la engleză, care este specialitatea mea, unde sunt materiale deosebit de bune, cu suport de curs pentru profesori, de unde poți învăța foarte multe lucruri, inclusiv ceea ce înseamnă un sistem modern de predare.
La noi există o sumedenie de manuale alternative, care duc la o diluare a actului educațional. Multe dintre ele au și greșeli. Societatea vede acest lucru.
Un profesor tânăr, fără experiență, este pus în fața următorului fapt: ”Ce manual pot să aleg?”. Dacă are norocul să intre într-un colectiv bun, unit, solidar, atunci are șansa să învețe de la colegi. Aceștia îi pot sugera manuale, tipuri de activități, îl pot invita să asiste la ore. Eu așa am făcut în tinerețe, am asistat la orele colegilor mei. Atunci când ești într-o practică adevărată, la locul de muncă, acolo înveți cel mai mult.
Dacă un profesor nu are norocul să intre într-un colectiv sudat, care are un interes ca unitatea de învățământ să meargă bine, rămâne fără un anumit tip de ghidaj. Te trezești, ca tânăr profesor, în fața unei clase și nu știi cum să procedezi. Ai învățat în teorie, în practica pedagogică, dar nu este suficient.
Pentru a pregăti un profesor bun e nevoie de foarte mulți ani. Și, de aici, se creează o mulțime de lacune în sistem.
Apoi, programele. Sunt învechite, necorelate. De exemplu, la fizică sunt formule, calcule, care se predau la matematică abia un an mai târziu. Fizica are bază matematică, iar copiii nu înțeleg fără această bază.
Într-o școală bună, profesorii discută între ei și încearcă să coreleze materia, dar acest lucru nu este obligația profesorului, ci programa ar trebui să fie adaptată la toate materiile.
La biologie, la fel. Sunt niște reacții chimice care au loc, dar la chimie nu s-a ajuns să fie predate în anul respectiv, astfel încât să poată fi înțelese de elevi. Și exemplele pot continua.
Să nu mai vorbim de metode moderne de predare. Până și modul în care suntem pregătiți la cursurile pentru profesori nu se bazează întotdeauna pe metode moderne, cei care îi pregătesc pe profesori având nevoie ei înșiși de o pregătire în acest sens.
De cele mai multe ori, eu am învățat metodele moderne de predare de la suporturile de curs ale manualelor de limbă engleză, care vin din Marea Britanie sau din Statele Unite.
Un alt lucru din interiorul sistemului este modul de selecție a catedrelor didactice. Există o metodologie de mobilitate a cadrelor didactice, care merge automat, cu etape de parcurs, neexistând posibilitatea de selecție a profesorilor de către școală.
Totul merge centralizat. Astfel, o școală se poate trezi cu un profesor care nu face față. Și noi am pățit, de mai multe ori. Sunt posturi vacante, pe perioadă determinată, pe care vin profesori suplinitori.
Mergând pe calendarul de mobilitate, în toamnă ne-au venit suplinitori, care, după o lună, au spus ”eu nu pot aici”, pe motivul că avem elevi foarte bine pregătiți la clasă, în fața cărora trebuie să te pregătești foarte bine.
Sau există cazuri în care profesorii nu-și dau seama că nu fac față, dar continuă. Și, din astfel de situații, vin reclamațiile părinților.
Însă, avem și profesori începători care sunt foarte buni, cum este la limba română sau la muzică, profesori care s-au integrat foarte bine. Dar tot mai puțini tineri vor să vină în învățământ.
Suntem o școală bună, cu părinți care doresc să-i sprijine pe copii și doresc să ne sprijine și pe noi. E suficient, însă, ca un singur părinte să aibă o altă idee despre ceea ce înseamnă școala, că ajungem în procese.
Noi avem un proces pe rol, cu un părinte al cărui copil a efectuat repetate acte de bullying asupra unei colege de clasă. Intenția noastră a fost de a-l muta într-o clasă paralelă și de a-i scădea nota la purtare, cu posibilitatea ca această sancțiune să poate fi ridicată până la sfârșitul anului școlar, dacă elevul își îndreaptă comportamentul. Părinții au venit cu amenințări, cu avocat, au făcut presiuni… În final, au mutat copilul la o altă școală și ne-am trezit cu un proces pe rol.
Sunt părinți care nu doresc să accepte că există repercusiuni ale faptelor unor copii și că sancțiunile sunt date cu scop educativ.
Sunt multe școli care au astfel de probleme cu părinții, primesc jigniri, amenințări… Iar acesta este un alt element care afectează respectul pe care îl primim de la societate.
Sau sunt părinți care cred că știu mai bine decât profesorii. Am avut o mamă care a sunat-o pe profesoara de chimie, una dintre cele mai bune din oraș, să îi spună că dumneaei, mama, are studii de chimie și că profesoara nu a predat bine o lecție.
Unii părinți nu au respect pentru nimeni. Discută cu copiii la modul peiorativ și de acolo ajungem la alte discuții.
Mai este un aspect: banii. Sunt copii care vin la școală cu mașini de lux, în timp ce unii profesori nu își permit niciun fel de mașină. Și atunci, apar jigniri la adresa profesorilor.
R: Percepția de ansamblu a societății este aceea că un cadru didactic lucrează, în medie, patru ore pe zi, că are tot atâtea vacanțe câte au elevii și că, în general, prestează o activitate care nu implică un efort prea mare…
V.B.: Dacă ar fi atât de simplu, de frumos și bine la noi, atunci nu am avea această lipsă de personal în sistem.
De exemplu, ”Loga” are un post vacant la chimie scos de doi ani și nu am avut, până acum, pe cineva care să dorească să se titularizeze la noi. Dacă ar fi așa de relaxant, cred că mulți ar dori să vină în sistem, nu ar pleca.
Din perspectiva mea de profesor, care predă de la clasa a V-a până la clasa a XII-a, efortul pe care un profesor îl depune într-o oră de predare la liceu este unul considerabil, care te obosește foarte mult psihic, fiind vorba de controlul unei clase, de captarea atenției, de modul în care expui, de integrarea tuturor copiilor în activitate.
Fizic, este un efort mediu, dar psihic, foarte mare. Ca să îți pregătești o lecție foarte bună, ai nevoie de câteva ore ca să îți strângi materialele necesare.
La gimnaziu, efortul pe care un profesor îl depune într-o oră este cam cât trei ore de liceu. Într-o clasă cu 28-29 de elevi, unde copiii au multă energie, doresc să facă, să răspundă, profesorii trebuie să controleze și mai mult clasa.
Este un efort psihic și fizic intens, pentru că trebuie să te plimbi tot timpul printre elevi, să ții sub control clasa. Pentru asta e nevoie de măiestrie, de forță psihică. Să nu mai vorbim despre efortul învățătorilor și al educatorilor…
Nu este deloc ușor, dar e foarte plăcut, pentru că ești înconjurat de energie pozitivă. Am observat că profesorii cărora le place meseria iubesc copiii, sunt mai tineri decât alții și mai zâmbitori. Dar nu este o meserie ușoară.
Nu sunt doar patru, cinci ore de muncă, pentru că, ajuns acasă, profesorul își pregătește lecțiile următoare, iar efortul resimțit este mult mai mare.
În ceea ce privește vacanțele… Noi, acum, suntem în vacanță, dar de fapt colegii au participat la examenul de evaluare națională. Sunt asistenți, corectori, membri în comisie, evaluatori. Urmează bacalaureatul. Din nou: centre de corectare, centre de examen, profesori asistenți… Este o activitate mare, care nu se încheie până la sfârșitul lunii iulie, când vin examenele de titularizare și de definitivat. De pe la mijlocul lui august, încep etape de transfer, igienizări, pregătiri de materiale, a doua sesiune de bacalaureat.
La 1 septembrie, toți profesorii sunt în școală, pentru că au loc consilii profesorale, încadrări… La fel ca înainte de începerea unui spectacol, e pregătire mare. Ce se întâmplă în culise, niciodată nu se vede. Se vede doar spectacolul.
De multe ori, în perioadele de olimpiade școlare și de concursuri, nu avem nici weekend-uri, pentru că profesorii sunt ori asistenți, ori în comisii de corectare, ori însoțesc loturile de elevi.
R: Profesorii sunt plătiți pentru corectarea lucrărilor de la olimpiade sau concursuri?
V.B.: Nu, nu sunt plătiți. Profesorii nu sunt obligați să le corecteze, dar cine să o facă?
Nu suntem plătiți nici pentru simulări. În timpul simulărilor, pe care le organizăm ca pe niște examene, trebuie să ne desfășurăm și activitatea de la clasă, și să corectăm lucrările.
Anul acesta, am avut în plus și o simulare județeană. A fost foarte greu, pentru că noi organizăm în școală o multitudine de olimpiade – etape locale, județene, naționale – și concursuri.
R: Sunteți director plin din ianuarie 2022. Vedeți altfel lucrurile din această poziție, față de modul în care le priveați când erați profesor?
V.B.: Da. Atunci când eram profesor, consideram că directorul trebuie să le facă pe toate. Or, directorul fără echipă nu poate să facă nimic.
Contează foarte mult și directorul, și echipa dintr-o școală și aici trebuie schimbate mentalitățile.
Directorul nu este șef, ci un coordonator, un lider! Trebuie să schimbăm mentalitatea asta, de la profesorul sau părintele care spune: ”Așa este pentru că așa spun eu”, până la directorul care spune: ”Faci așa, pentru că eu sunt șef”.
Noi nu avem un personal anume cu care să lucrăm. Apropo de cele patru ore, toate comisiile țin de profesori. Avem comisie de prevenire a incendiilor, comisie de securitate în muncă, comisie de curriculum… o grămadă de comisii, care trebuie să întocmească o mulțime de dosare, extra clasă.
Sunt controale regulate pe documente manageriale. Birocrația este ceva ce ne omoară. Dacă se dorește să avem dosare atât de bine puse la punct și profesori atât de bine pregătiți, ar trebui să mai fie degrevați de comisii și de comitete și să avem personal de sprijin, de suport.
De profesori de sprijin am avea nevoie și la clasă, mai ales pentru copiii cu nevoie speciale. Dar nu avem.
Pentru profesorii care se îmbolnăvesc, de exemplu, nu avem suplinitori. În astfel de situații, părinții vin cu reclamații: ”Nu se vrea să se facă ore de matematică la clasa copilului meu, pentru că lipsește profesorul de două săptămâni”.
Noi încercăm să acoperim, o oră, două, dar nu se poate în totalitate, pentru că profesorii care suplinesc au ei înșiși ore. Un profesor de suport pentru astfel de situații ar fi binevenit. Începătorii ar putea să treacă printr-un stagiu, în care suplinesc, învață să predea.
De ani de zile, ni se pun forțat ferestre pentru a putea suplini profesorul care lipsește pe caz de boală, dar de multe ori nu se potrivește cu specialitatea noastră.
Ar fi nevoie de personal de suport și de juriști care să cunoască legislație școlară. Sunt acte pe care le emitem, citim regulamente, dar nu suntem juriști.
R.: Ce măsuri ar trebui introduse pentru actele de indisciplină ale elevilor, acolo unde este cazul?
V.B.: Eu nu cred într-o educație cu bâta. Nu cred că un act punitiv îl aduce pe elev în față. Dar cred că în actul de educație trebuie să existe și responsabilizarea elevului.
Ar trebui reglementate unele aspecte. Unul ar fi Statutul elevului, unde există obligații, dar nerespectarea lor nu este atât de bine reglementată.
Mama mea a fost învățătoare. Îmi spunea: ”Acestea sunt niște reguli și trebuie să le respectăm”. Dacă treceam peste o regulă, știam că va trebui să îmi asum niște consecințe.
Educând copiii că nu există repercusiuni, ajungem cu ei maturi într-o societate în care există repercusiuni pentru orice faptă care nu e la locul ei. Statutul elevului ar trebui corelat cu niște sancțiuni.
La partea cu disciplina, ni s-au luat mult din drepturi și din prerogative. Unele dintre ele erau abuzive. Eu am trecut prin școala aceea cu liniarul, cu stat la colț și cu ridicatul tonului mult mai mult decât să faci liniște, cu invective și jigniri. Nu aș vrea să mai trec printr-un astfel de sistem. Dar ar trebui să avem niște prerogative.
La ora actuală, dacă profesorul intră în clasă și este lovit de către un copil, foarte mari drepturi nu are. Poate să cheme poliția, dar copilul e minor și nu răspunde penal, poate chema părinții, care pot spune că nu copilul lor are o problemă… Elevul minor nu poate participa nici la ședința de consiliere dacă părinții nu-și dau acceptul.
R: În ce măsură profesorul răspunde pentru siguranța elevilor?
V.B.: Profesorul poate să răspundă de siguranța elevului până într-o anumită măsură. Sunt lucruri pe care le poate controla, în timpul orelor de curs sau în timpul pauzelor – mai mult sau mai puțin, căci nu poți să supraveghezi în același timp toți elevii și se pot întâmpla accidente.
În cazul în care profesorii nu își îndeplinesc obligațiile din fișa postului, se constituie comisii de cercetare disciplinară. Și aici sunt o serie de proceduri pe care tot noi trebuie să le facem, fără să fim juriști. Un avocat bun poate să vadă o grămadă de vicii.
R: Ar fi necesar și un psiholog pentru profesori la nivelul fiecări unități de învățământ?
V.B.: Noi avem un consilier școlar. De foarte multe ori, ne sfătuiește și pe noi sau ne ascultă problemele. Nu ar fi nevoie neapărat un psiholog, dar de o persoană care să ne poate consilia în a lua cele mai bune măsuri și în a observa tipurile de comportament care nu sunt în regulă.
O problemă o reprezintă angajații cu probleme mintale. Noi nu avem, dar am auzit de cazuri, din alte școli. Ei merg la medicul de medicina muncii, care observă problema, dar care nu poate dispune un concediu pentru tratament, până când nu are un diagnostic de la psihiatru. Or, psihiatrul poate să spună că la momentul consultului persoana respectivă nu are manifestări ieșite din normal.
R: Cadrele didactice din mediul universitar spun că mulți studenți vin din gimnaziu și din liceu cu mari lacune de cunoștințe fundamentale. Iar dintre cei puțini bine pregătiți, în sistemul de învățământ ajung doar câțiva.
V.B.: Cei mai buni se duc după un salariu bun, acolo unde există posibilități de avansare în carieră. Or, ca profesor, nu ai aceste posibilități.
În ceea ce privește pregătirea elevilor, poate fi o problemă modul de evaluare a acestora.
Anul trecut, am avut o reclamație la minister pentru o elevă corigentă. Inspectoratul școlar a trimis un corp de control pe această speță. S-a verificat catalogul la toate materiile, pentru a vedea că i s-au dat ”n” șanse acestui copil și că a fost ascultat de multiple ori până la a rămâne corigent.
Eu văd în asta și o lipsă a unui standard în evaluare, dar nu una robotizată, pentru că factorul uman e foarte important.
În absența unei evaluări standardizate, nu poți face o comparație între o școală și alta. Copiii din mediul rural nu au niciun fel de șanse. De foarte multe ori, vin copii cu 10 din mediul rural sau de la un liceu tehnologic, care nu fac față aici.
Ar trebui diferențiat și bacalaureatul, corelat cu puterea cognitivă a elevului. Cum poți să susții un bacalaureat la un liceu tehnologic, cu matematica care e puțin mai ușoară decât matematica de informatică? Acel elev vine cu nota 2 la evaluarea națională. Cum poate să facă un liceu?
Ar trebui reînființate școlile profesionale și adaptat curriculum pentru ele. Acești tineri ar trebui să reînvețe aritmetica de bază și să fie reevaluați din lucruri care le folosesc.
Un instalator are nevoie de matematică, dar nu neapărat să știe să calculeze integrale și derivate și să studieze această matematică abstractă.
Cred că și eliminarea admiterii din universități este o cauză a faptului că nu toți studenții au o pregătire bună. Până la urmă, să permiți intrarea cu o medie din liceu și cu o medie de bacalaureat nu este neapărat cel mai bun lucru. Un test de admitere ar ajuta la trierea celor care vor să urmeze o facultate.
R: Care ar fi măsurile urgente care ar trebui luate în sistemul de învățământ?
V.B.: Să corelăm programele, să avem manuale bune, nu cu greșeli, nu zeci de manuale alternative, manuale cu suport de curs pentru profesori, profesori de suport, profesori bine pregătiți.
Mai e o problemă, aceea cu intervențiile pe bucăți. Ca să funcționeze, un sistem trebuie să aibă toate rotițele bine unse. Nouă ni s-a întâmplat să tot eliminăm câte o rotiță, de așa-zișii specialiști. Tot eliminând din rotițe, sistemul e pe cale să se prăbușească.
Corect,felicitări stimată doamnă !!!