„Din sport înveți foarte multe pentru viață”, afirmă campionul mondial Roland Gunesch

Roland Gunesch a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României care a fost medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Montreal (1976) și cu bronz la Olimpiada de la München (1972). Tot cu naționala a câștigat două titluri de campion mondial (Franța- 1970, respectiv RDG în 1974), și o medalie de bronz la CM din Suedia (1967). S-a născut la 25 martie 1944 în localitatea Daia, județul Mureș și a absolvit Liceul Josef Haltrich din Sighișoara, unde a fost descoperit de antrenorul Hans Zultner. A devenit cetățean german în anul 1993. Roland Gunesch este căsătorit și are o fiică. În 2009, a fost decorat cu ordinul Meritul Sportiv Cl. a II-a cu baretă.

-Ce mai faceți, domnule Gunesch?

– Am intrat în pensie și încerc să o fac cât mai frumoasă.

– Nu v-ați îndepărtat, sunt convins de acest lucru, de sport…

– Profesional, da, dar ca spectator, niciodată. Mă uit în continuare la sport. Urmăresc cu interes câteva discipline, dar handbalul va fi, pentru mine, întotdeauna special.

Îl urmăresc cu sufletul. -Și am ajuns, cum altfel într-o discuție cu dumneavoastră, la handbal. De ce a ajuns handbalul masculin românesc în situația de astăzi? – Pentru că lipsesc centrele de pregătire. Apoi, la nivel de juniori, e jale.

Școlile și cluburile sportive au reprezentat, pe vremuri, o foarte bună bază de selecție. Unde sunt acum? Au fost desființate! În Franța sunt 24 de centre de tineret, cu 28 de sportivi fiecare; acolo stau la internat, acolo fac școală, acolofac sport de performanță. Și ne mai mirăm atunci că Franța bate tot?!

Ei vin la fiecare campionat cu jucători noi, de foarte mare valoare, sportivi care fac diferența.

– Și totuși, nu putem să nu comparăm generația de handbaliști din care ați făcut parte- campioni mondiali și olimpici, cu cea de acum…

– E altă generație, cu totul alta. Noi am fost sudați ca echipă pentru că am fost prieteni foarte buni.

Și astăzi păstrez legătura cu Birtalan, cu Gațu, cu Radu Voinea. Știu că cei din București se întâlnesc săptămânal. Și noi, la Nürnberg, organizăm astfel de întâlniri.

– Cum ați văzut evoluția echipei de handbal feminin a României la Olimpiada recent încheiată, de la Rio?

– Cristina Neagu a fost foarte bună, dar nu a fost pusă în valoare de către echipă, nu a fost ajutată, ea a făcut totul prin forțe proprii. Noi după mondiale am venit acasă cu medaliile de bronz și am promis că vom câștiga și o medalie olimpică.

Dar, la acest nivel, nu poți juca doar cu Cristina Neagu și cele două portărițe. În opinia mea, doar ele trei au confirmat… Or, la semifinala Rusia-Norvegia s-a văzut cum trebuie să arate două echipe. A fost un meci superb, în opinia mea adevărata finală.

– Privind prin prisma performanțelor obținute în cariera dumneavoastră, nu sunteți un pic exigent?

– Deloc! Ca să faci performanță trebuie să fii serios, să și dai, nu doar să ceri. Handbalul românesc a avut noroc cu Cristian Gațu, care s-a zbătut mult pentru acest sport.

– E mult schimbat handbalul de acum față de cel jucat de dumneavoastră?

– Da. Uitați-vă numai la conformația sportivilor de astăzi, sunt mai înalți, mult mai bine pregătiți fizic.

Nu doar sportivii sunt altfel, și meciurile se joacă diferit. Pe vremea mea nu era joc pasiv, au fost partide care s-au încheiat cu scorul de 5 la 3, de exemplu, iar la un meci de fete s-a înregistrat 3-2!

Acum arbitrii fluieră imediat joc pasiv, iar jucătorii trebuie să arunce repede la poartă. Arbitrii au, acum, o putere mult mai mare decât pe vremea noastră.

Dar și când am jucat eu handbal și acum nu se poate obține performanță fără seriozitate și fără spiritul de echipă. În acest sport nu există „eu, eu”, există echipa. Și nu ajungi în vârf decât dacă tratezi fiecare partidă cu mare seriozitate. – Un pronostic pentru viitorul handbalului românesc?

– La fete sunt și în continuare șanse de performanță, le-am văzut cum joacă pe fetele de la tineret și sunt foarte bune. La băieți, din păcate, nu se poate spune mare lucru… – Îi îndemnați pe părinți să-și dea copiii la sport?

– Cu siguranță. Dar este important ca acel copil să nu meargă la antrenament doar pentru orgoliul părintelui, trebuie, pe un copil, să-l faci curios de sport, să-i placă.

Mai apare, apoi, și problema alimentației, pentru că un copil, dacă face sport, trebuie să aibă și o mâncare adecvată.

Dar beneficiile practicării unui sport sunt evidente, din sport înveți foarte multe pentru viață.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns