Dilema Tomnatic-Lovrin s-a amânat pentru noiembrie

varza 2

Amplasarea centrului-pilot pentru colectarea legumelor și fructelor, un proiect în premieră națională pentru care Consiliul Județean Timiș a alocat în acest an suma de 4,5 milioane de lei din bugetul propriu, a fost subiectul-cheie al ședinței în plen de luni a aleșilor din acest for.

În timp ce comisia tehnică desemnată în acest scop a decis ca viitoarea investiție să fie situată la Tomnatic, mai multe voci, atât de la liberali, cât și de la alte partide, au pledat în favoarea Lovrinului, care are și tradiție, și poziție, fiind situat în centrul zonei.

Încă de săptămâna trecută s-au auzit voci care au susținut că proiectul nu va întruni suficiente voturi, întrucât ar necesita două treimi, iar opoziția nu este de acord cu Tomnaticul.

Discuțiile, cu argumente și contraargumente, au durat circa o oră, iar la final, președintele CJT, Călin Dobra, a fost de acord cu amânarea proiectului pentru ședința de luna viitoare, atenționând că părerile vor trebui să fie foarte bine argumentate, astfel încât să fie aleasă cea mai bună soluție.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *