
Designerul Gyarfas Olah, absolvent al UVT, este creatorul uniformelor cu care sportivii tricolori vor defila la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris
Uniformele create de absolventul Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, designerul român Gyarfas Olah, fabricate în România de Pandora Fashion, au fost special concepute pentru sportivii tricolori care vor defila pe 26 iulie 2024, pe cheiul Senei, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024, precizează reprezentanții universității timișorene.
CITEȘTE ȘI: Străzi noi în Moșnița Veche
Designerul român se află la a doua colaborare cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român, după cea de la Jocurile Olimpice Londra 2012, având experiență în crearea ținutelor de sport pentru Fundația Ivan Patzaikin.
Pentru 2024, Gyarfas Olah propune o colecție de ținute variate, cu elemente comune și complementare, toate având stilistic un numitor comun: o atitudine sportivă confortabilă și modernă, ”care celebrează bucuria de a fi împreună și bucuria sportului”.
”Suntem cu toții mândri de realizările excepționale ale alumnului UVT, Gyarfas Olah, și suntem onorați să vedem contribuția sa remarcabilă în cadrul unui eveniment de o asemenea anvergură internațională.
Este o realizare deplină și o dovadă clară a talentului și profesionalismului cultivate la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara”, au transmis reprezentanții instituției de învățământ superior din Timișoara.
Sursa foto: economedia.ro


