
Cod galben de vreme instabilă în aproape toată țara
Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată valabil în perioada 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 2.
Astfel, în intervalul menționat, în zona de munte, Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania și local în Dobrogea și Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
CITEȘTE ȘI: Străzi noi în Moșnița Veche
Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în restul teritoriului, dar pe arii restrânse.


