Deşi este ilegal, tichetele de vacanță de la stat se vând și în vestul țării mai ceva ca pâinea caldă!

tichete de vacanta

Vânzarea voucherelor de vacanţă este ilegală, iar amenzile ajung la 27.000 lei, a anunţat recent ministrul turismului. Deşi acest lucru este bine cunoscut si a fost mediatizat şi în presă unele persoane nu ezită să le vândă fără nicio problemă direct pe internet, la mica publicitate!

 

Echipa Radio Reşiţa a luat legătura cu câţiva vanzători de vauchere de vacanţă şi chiar a reuşit să negocieze un preţ bun pentru aceste tichete.

 

„Anunţul este valabil, le vând reduse, la 1.200 mai puţin nu las…le pot trimite prin poştă sau prin curier”, ne-au declarat doi proprietari care încercau să-şi vândă tichetele de vacanţă pe internet.

 

Sancţiuni extrem de drastice sunt prevăzute şi pentru hotelierii care acceptă tichetele cumpărate de la alte persoane de pe internet. Aşa că am sunat la un hotel de la malul Mării Negre. Acceptă tichete chiar şi de pe internet dar ar ajuta o copie după buletinul proprietarului ca să le poată deconta.

 

Deşi i-am spus că nu avem o astfel de copie, proprietarul hotelului a ezitat puţin dar nu ne-a refuzat, în schimb ne-a cerut sa-i trimitem o poză cu aceste vouchere ca nu cumva să fie false sau expirate…după care rezolvăm cumva!

 

Atenţie! Tichetele sunt nominale şi nu pot fi înstrăinate. Circa 1,2 milioane de persoane au dreptul la aceste facilităţi.

 

Beneficiarii care au primit vouchere de vacanţă nominale sunt singurele persoane îndreptăţite să utilizeze voucherele de vacanţă în perioada menţionată pe acestea, şi în exclusivitate pentru achitarea pachetului de servicii turistice contractat.

”Se interzice beneficiarului comercializarea voucherelor de vacanţă în schimbul unor sume de bani şi/sau al altor bunuri şi/sau servicii, nerespectarea de către beneficiar a acestei dispoziţii constituind contravenţie şi sancţionându-se cu 2 până la 6 puncte – amendă”, se arată în HG pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă.

 

Autorităţile se gândesc însă să modifice actualele forme de tichete ca să nu mai poată fi comercializate la ”negru”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *