Deputat de Timiș, internat la spital cu coronavirus

beni oni

Deputatul PNL Timiş, Ben Oni Ardelean, a anunţat, luni, că este internat la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, confirmat cu COVID, după ce a avut semne clare ale bolii, dar acum se simte mult mai bine.

CITEȘTE ȘI: Au sosit primele tablete pentru elevii din Timiș

„De ieri (duminică, n.r.), mă aflu internat la Spitalul Victor Babeş Timişoara, după ce, cu o seară înainte, am prezentat simptome clare de infecţie cu coronavirus. În prezent, starea mea de sănătate este stabilă, mă simt mult mai bine, cadrele medicale dând dovadă de un profesionalism şi o dăruire pentru pacienţi, greu de înţeles dinafara spitalului. Menţionez faptul că în toată perioada de campanie electorală, la puţinele întâlniri avute, m-am protejat, atât eu cât şi ceilalţi participanţi, însă inevitabilul s-a produs, din păcate. Vom ţine legătura în ultima săptămână de campanie, aici, în mediul online, unde am timp să comunic mai des acum”, a scris Ben Oni Ardelean, pe Facebook.

El le-a mulţumit tuturor cadrelor medicale şi personalului auxiliar din spital, care sunt lângă lângă pacienţi nonstop.

„Aveţi grijă de dumneavoastră, protejaţi-vă cât de mult posibil, fiţi optimişti şi nu vă pierdeţi credinţa în Dumnezeu! Împreună vom trece şi peste această încercare”, a mai transmis parlamentarul PNL Timiş.

sursa: agerpres.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “Deputat de Timiș, internat la spital cu coronavirus

  1. Care parlamentar de Timiș, bre? Ce are ăsta cu Timișul? Și, vorba unui comentator: pentru Oni ăsta s-a găsit pat la spital? Deh, reclamă pentru alegeri. Se vorbește că neoprotestanții conduc acum țara (că doar își trag seva de la Marele Licurici, nu-i așa?). Se vede cât de bine… Spre ciuda ortodocșilor care aproape că nu mai sunt majoritari decât prin Moldova. Și cât de creștini sunt toți ăștia s-a văzut la referendumul pentru familie… Ce-are Neamțu cu Timișul? Dar Alina Gorghiu? Și, apropo: ce soft va folosi STS-ul?Tot ăla ca la americani? Păi în acest caz ar trebui să ne spună încă de acum care va fi structura Parlamentului hoț. Parcă votaserăm un parlament cu doar 300 de membri…

    1. Vedeți ce făcea acum 2-3 Ani acest Oni în Capitală seara, când se plimba cu o tânără de mâna. Atunci nu era pocait?Si ai uitat de cel care deschide lista pt.parlament în Timiș a alianței USR-PLUS pt.Camera Deputaților, C.Drula ,bucureștean, împins de la centru,sau Raul Trifan care avea 3 C.V.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *