‘’Depesedizarea’’ în ritm accelerat a instituțiilor statului român – declaraţie a deputatului PNL Timiş Cornel Sămărtinean

samartinean1

În programul de guvernare prezentat la investirea noului guvern al României de către primul-ministru, domnul Dacian Cioloș, în fața plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului, este menționat faptul că actualul guvern va testa şi aplica noi metode de lucru în ceea ce priveşte funcţionarea internă a aparatului central și local, în încercarea de a lăsa la finalul mandatului o serie de soluţii alternative viabile pentru buna funcţionare a administraţiei publicecentrale și locale.

În acest sens, Guvernul Dacian Cioloș își propune să fie un guvern deschis şi transparent, în dialog cu instituţiile administraţiei publice centrale şi locale, cu societatea civilă şi cetăţenii țării. În același document se prevede profesionalizarea administraţiei publice prin recrutare şi evaluare pe bază de competenţe şi performanţă, stabilirea unor trasee profesionale clare, care să confere predictibilitate şi motivaţie pentru evoluţia în carieră, precum și dezvoltarea şi implementarea unui sistem de management al performanţei personalului angajat în cadrul administraţiei publice. Nu în ultimul rând, se menționeză crearea unor programe de evaluare a transparenţei şi testare a profesionalismului şi integrităţii personalului angajat în cadrul administraţiei publice, inclusiv prin parteneriate cu organizaţii ale societăţii civile.

Astfel, în concordanță cu principiile mai sus enumerate și ținând cont de faptul că premierul Dacian Cioloș a precizat încă de la desemnare că depolitizarea instituțiilor statului este unul dintre obiectivele sale și ale cabinetului pe care îl conduce, actualul guvern trebuie să demareze procesul de depolitizare a instituțiilor statului român, în primul rând prin ‘’depesedizarea’’ în ritm accelerat a tuturor instituțiilor statului. De menționat rolul pe care Agenția Națională a Funcționarilor Publici, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, înfiinţată prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, îl are sau ar trebui să îl aibă în asigurarea managementului funcţiilor publice şi cel al funcţionarilor publici.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Agenția Națională a Funcționarilor Publici are obligația respectării legislației în vigoare, și anume prevederile Legii nr.188/1999, cu modificările și completările ulterioare, în scopul depolitizării tuturor instituțiilor statului, pentru asigurarea profesionalismului, a transparentizării și a eficientizării activității administrației publice centrale și locale în conformitate cu obiectivele asumate în programul de guvernare.

În prezent, cu toate că legislația în vigoare le interzice funcționarilor publici și înalților funcționari publici să se implice în activitățile politice sau să susțină vreo formațiune politică, să nu favorizeze prin acțiunile și manifestările lor nici un partid politic, realitatea din ultimii ani ne-a arătat că fosta guvernare nu a respectat și nu a aplicat nicio secundă legislația în vigoare.

Guvernul tehnocrat condus de primul-ministru Dacian Cioloș are obligația să vegheze la transpunerea și respectarea întocmai a prevederilor legislației actuale, pentru a reda independența și libertatea instituțiilor statului, astfel încât acestea să lucreze în folosul și pentru bunăstarea cetățenilor țării, nu în folosul partidelor politice, a baronilor locali sau a clientelei de partid. (A)


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *