Demersuri necesare pentru înscrierea la creșă în Timișoara

cresa

Primăria Timișoara a făcut public modul în care trebuie să procedeze părinții care doresc să-și înscrie copiii la creșă din toamna acestui an. Astfel, criteriile de departajare se vor aplica în cazul în care numărul de solicitări va depăşi numărul de locuri disponibile în creşe.

Se va ține cont de: 1. Locul de muncă al părinţilor/reprezentanţi legali (care au raportul de muncă/serviciu nesuspendat)/ cei care urmează o formă de învăţământ la zi – cinci puncte pentru fiecare; 2. Data reluării activităţii profesionale de către părintele care se află în concediu pentru îngrijirea copilului: cei care îşi reiau activitatea până la 31 august – cinci puncte; cei care îşi reiau activitatea în luna septembrie – patru puncte; în luna octombrie – trei puncte; în luna noiembrie – două puncte; în luna decembrie– un punct; începând cu luna ianuarie a anului următor – 0 puncte; 3. Fraţi care frecventează deja creşa/grădiniţa – un punct; 4. Situaţia familială: familie monoparentală – zece puncte; 5. Numărul de copii în întreţinere: un copil – un punct; doi copii – trei puncte; trei sau mai mulţi copii – cinci puncte.

În cazul existenței mai multor fraţi/copii aflaţi în îngrijirea aceluiaşi părinte sau reprezentant legal, dacă nu este liber decât un loc la grupa de vârstă a copilului, se va suplimenta numărul de locuri din grupa de vârstă corespunzătoare. În cazul copiilor gemeni/tripleţi, se completează câte un dosar pentru fiecare, iar dacă numărul de locuri libere nu este suficient, se va suplimenta numărul de locuri din grupa de vârstă corespunzătoare.

Acte necesare

Pe lista cu acte figurează: cererea de înscriere (tip); dosar-plic; copii de pe actele de identitate ale părinţilor/reprezentanţilor legali, certificatele de naştere ale fraţilor minori şi, după caz, copia hotărârii/sentinţei de plasament sau a sentinţei de încredinţare în vederea adopţiei; adeverinţă de la locul de muncă al părinţilor/reprezentanţii legali din care să rezulte că raportul de muncă/serviciu este activ şi venitul brut al lunii precedente; adeverinţă de la medicul de familie, în care să se menţioneze că respectivul copil este sănătos clinic şi apt pentru intrarea în creşă; copie după certificatul de naştere al copilului.

Dosarele complete pot fi depuse până la data de 8 septembrie la sediul primăriei, camera 12, ghișeul 16.

Dosarul medical, obligatoriu

Dosarul medical se va depune la intrarea copilului în colectivitate (la creşă) pentru copiii declaraţi admişi şi va cuprinde: avizul epidemiologic, eliberat de medicul de familie al copilului cu 24-48 de ore înainte de a începe frecventarea unităţii; analize medicale (testare la tuberculină, examen coproparazitologic, examen coprocultură şi exudat faringian pentru copil) emise cu maximum 30 de zile înainte; fişa de imunizări, întocmită conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătăţii cu privire la intrarea copilului în colectivitate (avizul epidemiologic cu vaccinările efectuate la zi eliberat de medicul de familie).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *