Debut victorios pentru CSC Dumbrăvița

Debut victorios pentru CSC Dumbrăvița

Debut victorios pentru CSC Dumbrăvița.

Reluarea maratonului din eșalonul fotbalistic secund a adus o frumoasă victorie pentru timișenii de la CSC Dumbrăvița.

Elevii lui Florin Fabian s-au deplasat la baza FRF de la Buftea, pentru a întâlni nou-promovata CS Dinamo București, echipă care a urcat cu mari ambiții în liga secundă.

Dumbrăvița n-a avut însă timp de calculele gazdelor.

După un joc deschis dar cu timișenii la catedră, s-a intrat la pauză cu scorul de 1-0 pentru CSC, golul fiind marcat de Cristea, care a fost punctual la întâlnirea cu un balon centrat excelent de Morariu.

Partea secundă a continuat sub autoritatea oaspeților, superioritatea lor prinzând contur și pe tabela de marcaj în minutul 54, când a punctat Sofran, care a scuturat plasa bucureșteană cu un șut la vinclu, după o pasă foarte bună primită de la Cristea.

Golul elevilor lui Florin Bratu, semnat de Cocoș în minutul 90+2, n-a schimbat cu nimic concluziile acestui joc, iar pentru CSC Dumbrăvița urmează primul examen din noul sezon în fața propriilor suporteri, sâmbătă, de la ora 11, pe Stadionul ”Ștefan Dobay, cu CSM Reșița.

CSC Dumbrăvița: Berințan – Morariu, Panaite, Misăraș, Gladun – B. Vasile, Ailenei – Sofran (cpt.), D. Olariu (R. Ciurel 84’), Curescu (Pădurariu 66’) – Cristea (Butnărașu 90’).

Iată și celelalte rezultate ale rundei inaugurale: CS Tunari – Steaua 1-3, FC Bihor Oradea – CSC Șelimbăr 1-0, Concordia Chiajna – Câmpulung Muscel 2-0, CS Afumați – CS Bacău 3-2, CSM Reșița – Olimpia Satu Mare 2-1, CSM Slatina – Gloria Bistrița 0-0, FC Voluntari – Metalul Buzău 2-1, ASA Târgu Mureș – Corvinul Hunedoara 0-0. Meciul Chindia Târgoviște – Sepsi OSK s-a terminat ieri, după închiderea ediției. (foto liga2.ro)

CITEȘTE ȘI: Două adolescente din Banat pornesc într-o aventură de 1.400 km pe bicicletă

 


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *