De peste trei decenii, în slujba pacienților

doriana mirea medic tomesti

Doriana Mirea e mai mult decât un medic pentru oamenii din Tomești, e o adevărată prietenă. În cei 33 de ani de când muncește în comună, a învățat să-i cunoască pe toți localnicii, să le asculte păsurile și să-i vindece de boli.

Când a ajuns în Tomești i s-a repartizat o locuință de serviciu, la un cămin de nefamiliști.

Apoi, în 1986, când s-a construit un dispensar nou, s-a ridicat și un apartament pentru medicul din comună.

De atunci, Doriana Mirea locuiește în cele două camere de deasupra dispensarului.

În cele trei decenii de muncă, nu o dată a fost trezită noaptea pentru a acorda primul ajutor, mai ales copiilor.

Acum, oamenii au învățat să sune la numărul de urgență, 112, și de cele mai multe ori ambulanța îi transportă la Spitalul din Făget, pentru că drumul e scurt, de numai 15 minute.

”Serviciile unității spitalicești din Făget s-au mai diversificat, astfel că există și secții de ORL, oftamologie, dermatologie și psihiatrie, ceea ce înseamnă o adresabilitate mai variată”, ne-a precizat medicul primar Doriana Mirea.

Doctorița din Tomești vorbește cu drag despre vremurile trecute, aducându-și aminte că atunci când a venit în comună avea în grijă peste 80 de copii.

Acum, de-abia mai sunt câțiva micuți…

În prezent, Doriana Mirea tratează de obicei oameni mai în vârstă, căci doar ei au rămas în zonă. Sunt suferinzi, cu hipertensiune, cu accidente vasculare, infarcte etc.

Dimineața, doctorița primește bolnavii la cabinet, iar după-amiaza are program de teren, își vizitează pacienții care nu pot să ajungă la ea.

Timpul liber și-l petrece citind sau plimbându-se prin pădurile din preajmă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *