De Paşti, unii oameni ajung la nivelul cel mai înalt al depresiei

singuratate

Psihologii trag un semnal de alarmă asupra faptului că de Paşti, unii oameni ajung la nivelul cel mai înalt al depresiei, din cauza singurătăţii. Deşi din ce în ce mai multe persoane consideră căsătoria drept o “hârtie”, nenumărate studii au arătat că beneficiile fizice şi psihice ale unei relaţii de durată sunt enorme, iar lipsa comunicării conduce la o stare avansată de deprimare, care poate culmina chiar şi cu suicid.

Conform specialiștilor, sursa cea mai importantă de sănătate, bogăţie, longevitate şi stare de bine este un mariaj fericit şi sănătos. Mai mult decât atât, persoanele cu legături sociale mai bune cu familia, cu prietenii, comunitatea, sunt mai fericite, mai sănătoase şi trăiesc mai mult decât cei cu legături slabe.

”Experiența singurătății se pare că e toxică pentru sănătatea noastră, iar toxicitatea ei este mai puternică în perioada sărbătorilor importante. Oamenii care se izolează sunt mai nefericiţi, iar sănătatea lor se înrăutăţeşte mai repede la mijlocul vieții, capacitatea cerebrală le scade mult mai repede și trăiesc mai puțin decât oamenii care nu experimentează singurătatea”, consideră psihologul Gabriela Marin.

În opinia acesteia, mulţi oameni se simt singuri chiar dacă sunt înconjuraţi de prieteni sau chiar dacă sunt căsătoriţi. Mariajele în care nivelul conflictual a depăşit cu mult limitele normalului, în care afecţiunea lipseşte, se dovedesc mai nocive decât divorțul.

Relațiile bune și apropiate par să ne protejeze chiar şi de greutățile bătrâneții. Cele mai fericite cupluri – atât bărbații cât și femeile – au declarat, la 80–90 de ani, că în zilele în care durerile fizice erau mai mari, dispoziția lor rămânea la fel de bună. Însă cei aflați în relații nefericite, în zilele în care aveau dureri fizice mai mari, acestea erau amplificate de suferința emoțională.

Studiile sociologice au demonstrat că, oriunde pe planetă, persoanele singure mor mai devreme, au o stare de sănătate mai puțin bună, sunt mai sărace și se recuperează mai greu după diverse afecțiuni. Acest lucru este valabil mai ales în cazul bărbaților, care au o rețea de sprijin social mai slabă decât femeile.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *