ACS Poli Timişoara nu şi-a recuperat accidentaţii înaintea meciului cu ASA Târgu Mureş. Ce spune Ionuţ Pop

Ionut Popa 3

Ionuţ Popa nu şi-a ascuns temerile înaintea deplasării de la Târgu Mureş. Tehnicianul polist şi-a arătat preocuparea faţă de situaţia din lotul echipei timişorene, decimat din nou de accidentări.

„Este un meci foarte complicat pentru noi, având în vedere faptul că avem în continuare aceiaşi cinci jucători cu probleme medicale. Este vorba despre Şeroni, Doman, Croitoru, Poparadu şi Fucek. ASA este o formaţie care din punctul meu de vedere are câţiva jucători ce ar putea apărea la orice echipă, aici este vorba despre Constantin, Mureşan, Gorobsov, Ferfelea şi Nicoliţă. Sunt jucători cu experienţă, maturi, şi de aceea cred că va fi un meci foarte greu, va trebui să jucăm ca şi cum ar fi pe viaţă şi pe moarte, cu un sacrificiu imens, pentru un rezultat cât mai bun”.

Ionuţ Chirilă şi-a reziliat miercuri angajamentul cu ASA Târgu Mureş, dar Ionuţ Popa nu a dorit să comenteze mult acest aspect: „Nu ne interesează schimbarea antrenorului la ei, ci ne interesează să nu pierdem. Am socotit că ne trebuie minimum 30 de puncte ca să ne salvăm de la retrogradare. Şi este normal să fii mulţumit dacă nu pierzi, dar ar fi chiar un caz fericit dacă am câştiga. Nu ştiu nici situaţia clubului lor, nici cea contractuală, nu le privesc cu interes, ci tot ce mă interesează este să aliniem o echipă cât mai bună, să facem un joc cât mai bun şi să avem un arbitraj cât mai bun, aşa cum am avut în ultima vreme”.

ACS Poli Timişoara nu a pierdut niciodată din 2012 şi până în prezent când a avut statutul de echipă vizitatoare în duelurile cu ASA Târgu Mureş. A fost 2-1 în 2012 (în Liga a II-a), 0-0 în 2015 (în Liga I, sezonul regulat), 4-2 în 2016 (în Cupa Ligii), 0-0 în 2017 (la Cluj-Napoca).

Meciul dintre ASA Târgu Mureş şi ACS Poli Timişoara, contând pentru runda cu numărul şase din play-out-ul Ligii I la fotbal, este programat sâmbătă, cu începere de la ora 15,30, pe stadionul „Trans-Sil”.

În aceeaşi rundă din faza secundă a primului eşalon se vor mai disputa următoarele confruntări: FC Botoşani – Concordia Chiajna (astăzi, ora 10), Gaz Metan Mediaş – Pandurii Târgu Jiu (duminică, ora 15,30) şi FC Voluntari – CSM Poli Iaşi (luni, ora 17,30).

În etapa a şasea din play-off vor avea loc partidele CSU Craiova – Astra Giurgiu (sâmbătă, ora 20), Dinamo Bucureşti – Viitorul Constanţa (duminică, ora 20,30) şi CFR Cluj – FCSB (luni, ora 20,30).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *