Retrimis spre reexaminare de președinte, proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată a fost adoptat în parlament, cu modificări, urmând să fie promulgat.
De la 1 ianuarie 2017, persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 10.000 euro, echivalent în lei, au obligaţia să accepte ca mijloc de plată și cardurile de debit, respectiv de credit, conform acestei reglementări.
Inițial, plafonul de la care comercianții vor avea această obligație a fost de 100.000 de euro, fiind redus în noua variantă. Astfel, se mărește cu mult numărul firmelor care vor trebui să acorde avansuri în numerar.
De asemenea, firmele care furnizează servicii de utilitate publică şi instituţiile publice, inclusiv cele care încasează impozite, taxe, amenzi, dobânzi, penalităţi de întârziere, penalităţi şi alte obligaţii de plată, vor fi obligate să accepte încasări şi prin intermediul cardurilor de debit (credit).
Dacă legea va fi promulgată, așadar, acceptarea plăţilor cu cardul pentru impozite şi taxe locale va deveni obligatorie pentru autorităţi, nu doar opţională, ca în prezent. Pe scurt, POS-urile din supermaketuri, benzinării, farmacii sau magazine vor avea şi funcţia de bancomat pentru clienţi.
Numerarul eliberat va fi în limita a 200 de lei şi va fi evidenţiat în mod distinct pe bonul fiscal emis de comerciant.
Tranzacţiile de acest tip se vor asimila retragerii de numerar din bancomat, iar comisionul perceput nu poate depăși unu la sută din valoarea avansului acordat.
Legea prevede amenzi usturătoare pentru comercianții care nu se vor conforma dispozițiilor. De acestea nu vor scăpa nici băncile, dacă nu vor instala, în termen de 30 de zile, terminale de plată pentru avansuri în numerar pentru posesorii de carduri.