Guvernul a alocat, din Fondul de rezervă, suma de un milion de lei pentru a recompensa performanța lui David Popovici. „Fiind vorba de o performanță excepțională, să avem o recunoaștere pe măsură”, spune premierul.
„Am luat decizia de a recunoaște performanța sportivului nostru David Popovici și am decis ca, fiind vorba de o performanță excepțională, să avem o recunoaștere pe măsură. Am hotărât să îi fie alocat din Fondul de rezervă al Guvernului o sumă în valoare de un milion de lei”, anunță premierul Nicolae Ciucă.
După titlul câștigat la 200 metri liber, românul de 17 ani s-a impus categoric și în finala probei de 100 metri.
Rezultatul este unic în istoria natației românești, Popovici devenind primul înotător român care devine campion mondial în probe masculine de natație. În plus, el este și deținătorul recordurilor mondiale de juniori la ambele probe.
CITEŞTE ŞI: Zboruri Wizzair anulate: Sute de români care trebuiau să ajungă la Cluj și Timișoara, abandonați pe aeroportul din Dortmund
Mai mult, a devenit abia al doilea înotător din istorie, care reușește dubla, în cele două probe de liber, 100 și 200 metri, conform Mediafax.
Bravo lui! Felicitări! Felicitări și lui Ciuca pentru premiul acordat!