Dacă vor fi prinși vor primi amenzi usturătoare! Despre cine este vorba

politia rutiera 6

Cei care transportă persoane contra-cost, fără autorizațiile impuse de legislația taximetriei, vor putea fi în curând sancționați mult mai ușor, de la prima abatere, conform unei ordonanțe de urgență publicate azi în Monitorul Oficial. Sancționarea mai ușoară a taximetriei ilegale, fără să fie nevoie să se dovedească faptele repetate, a mai fost propusă și anul trecut, și în 2017, dar respectivele proiecte nu au ajuns niciodată să fie adoptate de Guvern.

Pentru că legislația taximetriei a stabilit ani la rândul că e nevoie de mai multe abateri pentru ca un transportator de persoane neautorizat să fie sancționat, reprezentanții transportatorilor din România au cerut în mod repetat ca legea să se modifice și să se sancționeze și abaterile singulare, scrie avocatnet.ro.

Este a treia încercare de ordonanță cu acest obiect (și singura care a reușit, evident), după ce proiectele depuse în 2017 și în 2018 au rămas doar la stadiul de propunere. Practic, prin publicarea de azi a OUG 21, Legea taximetriei va fi modificată, dar nu de azi, ci peste 60 de zile, întrucât atunci prevede ordonanța că va intra în vigoare modificarea. Trebuie menționat că aceasta, la fel ca toate ordonanțele, va ajunge acum în atenția parlamentarilor, care o pot aproba (cu sau fără modificări) sau o pot respinge, prin lege.

Concret, o amendă de la 1.000 la 5.000 de lei va fi aplicabilă celor care fac taximetrie cu încălcarea legii – (…) persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, fără respectarea prevederilor art. 7 alin. (2) sau, după caz, ale art. 7 alin. (3) (adică fără autorizare de transport persoane/mărfuri, obținută în condițiile Legii taximetriei – n.red.) este prevederea care va exista în Legea taximetriei, din 15 iunie 2019. Schimbarea adusă de OUG este eliminarea din acest text de lege citat a sintagmei ”în mod repetat”, care există acum în articolul respectiv.

Practic, fără această modificare, cei care fac transport de persoane fără autorizație valabilă por fi sancționați doar dacă se constata de mai multe ori că fac asta. Așa se face că, de foarte multe ori, pentru organele de control era aproape imposibil să demonstreze caracterul repetat al faptei de transport fără autorizație.

Modificarea care se va produce în iunie în Legea taximetriei presupune nu doar că cei care fac taximetrie ilegal devin mult mai ușor de sancționat, dar pot să primească amenda respectivă de fiecare dată când sunt prinși, chiar și în două zile consecutive.

Eliminarea sintagmei ”în mod repetat” din textul de lege este una dintre principalele revendicări ale reprezentanților transportatorilor români, în contextul nemulțumirilor legate de funcționarea neautorizată a serviciului Uber și a celor similare.

sursa : bugetul.ro

 

ghidularadean.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *