Cura salină, recomandată de medicii timișoreni persoanelor cu imunitate scăzută

salina 2

Cura salină, recomandată de medicii timișoreni persoanelor cu imunitate scăzută.

România are nu doar cea mai mare salină din Europa, cea de la Slănic Prahova, care are cel mai pur aer de pe planetă, dar se numără și printre țările cu cele mai multe saline de pe continent.

Dincolo de frumusețea adâncurilor de sare, liniștea locurilor și aerul nepoluat, salinele pot oferi și un tratament adjuvant pentru pacienții cu boli pulmonare sau alergii.

Speleoterapia, așa cum este numită terapia în salină, este indicată în special în cazul persoanelor care prezintă o imunitate mai slabă, răceli repetate, rinite cronice (în special cele alergice), polipi, sinuzite, faringite, astm bronșic sau bronșitele asmatiforme, traheobronșite, sinuzite maxilare sau cornice, amigdalite cornice, emfizem pulmonar, dar și pentru persoanele care suferă de oboseală cronică, rezistență scăzută la stres și chiar insomnie.

CITEȘTE ȘI: Devieri temporare de trafic greu pentru traficul de tranzit de pe bulevardul Stan Vidrighin. Rutele alternative

Există însă și contraindicații. Nu se recomandă cura cu aerosoli în cazul persoanelor care sunt bolnave de tuberculoză, pneumonie, gripă, hipertensiune, dar și în cazul celor care suferă de anexitate, sau claustrofobie.

Cu alte cuvinte, persoanele care au fenomene acute pulmonare sau cardiace, avertizează medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie”Dr. Victor Babeș” Timișoara.

„Principalii beneficiari sunt însă copiii. Orele petrecute în salină duc la o ameliorare a simptomelor de hiper-reactivitate bronșică (fenomene tușigene, bronșitei repetate), dar și la o creștere sănătoasă a plămânilor.

Pentru a avea însă cu adevărat eficiență medicală, salinele trebuie să întrunească anumite condiții specifice: temperatură constantă a aerului (relativ scăzută, de aceea se recomandă și purtatul unor haine mai groase în interior), umiditatea crescută, prezență de aerosoli salini, aeroionizare.

Recomandarea de cură într-o salină este de 7-10 zile (pentru copii) și 14-18 zile (pentru adulți). În cazul copiilor cu vârstă mai mică de 3 ani, trebuie să aveți acordul medicului pediatru pentru ședințele de salină.

Chiar dacă salina reprezintă și un spațiu de odihnă, este important să desfășurați activități fizice ușoare sau moderate. Foarte multe saline pun la dispoziție tot felul de activități recreaționale (tenis de masă, bowling, baschet, plimbări cu barca, hidrobiciclete, iar pacienții sunt încurajați să facă mai multă mișcare. O ședință de salină trebuie sa fie minim de 30 de minute.

Pentru ca efectul să fie cel așteptat, perioada petrecută în subteran ar trebui să fie de 1-2 ore, în funcție de patologia pacientului (sedințele de salină trebuie urmate de 2 ori pe zi).

Efectele clinice pot să persiste până la 3 luni de zile.”, a explicat prof. dr. Cristian Oancea, medic primar pneumolog, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr.Victor Babeș ” Timișoara.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *