Prezent în mediul publicistic timișorean vreme de mai multe decenii (corespondent la „Scânteia Tineretului”, redactor la cotidianele „Drapelul Roșu”, „Renașterea bănățeană”, „Realitatea bănățeană”, „Prima oră” ori semnând articole în diverse alte publicații, cu o anumită periodicitate sau ocazionale), Ion Dancea s-a remarcat în primul rând ca și gazetar. O perioadă a fost și în staff-ul Asociației Presei Timișorene.
Puțini sunt însă cei care știu că, înainte de a fi ziarist, el a învățat o meserie, în care a și lucrat o vreme. De mai mulți ani, Ion Dancea este pensionar. L-am reîntâlnit în casa părintească din Criciova, reîntors la dragostea sa dintâi, adică la meseria de tâmplar.
În această ipostază, l-am surprins în timpul lucrului, în atelierul din curte, în timp ce-și confecționa o ușă nouă din stejar pentru intrarea în coridorul casei, cu care să o înlocuiască pe cea din brad, pe care a făcut-o în 1956, împreună cu celelalte uși și cu ferestrele casei, chiar înainte de a deveni student.
Iată, că mânuitorul de condei dovedește că, dacă nu ar fi fost un bun gazetar, de care să-și amintească mii de cititori care i-au lecturat zilnic articolele, avea toate șansele să fie un iscusit tâmplar, util consătenilor săi. Aceasta, dacă privim lucrurile doar din exterior.
Dacă am fi putut radiografia dorul din sufletul său, atunci am fi înțeles de ce orice om simte nevoia, la un moment dat din viață, să se întoarcă acasă, într-o încercare de a-și regăsi copilăria și adolescența lăsate în urmă, pentru a respira aerul curat de la țară și a privi încrezător în viitor culmea dealului din spatele școlii, răsăritul și apusul soarelui, succesiunea anotimpurilor și celelelate semne ale trecerii.
În acel moment, poate că a pune iar condeiul după ureche și a realiza că meseria dintâi poate fi la fel de frumoasă ca și profesia de o viață reprezintă o adevărată revelație.
Frumos scris articolul, îl invidiez pe dl. Dancea!