Cum va arăta pasajul Jiul?

pasajul Jiul 1

Pasajul Jiul este un inferior inferior, cu o deschidere de 9,5 metri, care asigură legătura între str. Jiul, Bd. Republicii şi Calea Circumvalaţiunii pe sub trei linii de cale ferată. Modernizarea străzilor, coroborată cu lărgirea pasajului, urmează să scurteze timpii de circulaţie şi să descongestioneze intersecţiile.

Executantul Porr Construct, care a preluat miercuri amplasamentul, s-a angajat să termine lucrarea într-un an și două luni (aproximativ în iunie 2017, dacă a ținut cont că în Timișoara vine iarna și, din când în când, plouă sau ninge), contra sumei de 17,7 milioane de lei plus TVA.

Odată cu extinderea pasajului, se vor face modificări și pe arterele adiacente.
Bulevardul Republicii își va păstra geometria, iar sensurile de circulație vor fi separate prin realizarea unor insule.

Staţiile pentru mijloacele de transport în comun vor fi realizate în soluţie de alveolă și intersecţia cu rampa pasajului Jiul se va realiza cu cinci benzi şi o insulă direcţională centrală.

Strada Jiul va fi lărgită la patru benzi de circulație, cu insule pentru delimitarea sensurilor pe zonele de intersecții. În intersecția dintre strada Jiul și Bd. Republicii vor fi cinci benzi de circulație, cea de-a cincea fiind pentru viraj la dreapta.

Mai multe despre acest subiect citiţi în ziarul „Renaşterea bănăţeană” de joi, 14 aprilie.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Cum va arăta pasajul Jiul?

  1. Ati uitat sa precizati un lucru,Cum va fi modificat podul de cale ferata si cine-l va transforma.Si al doile asteptam in viitor sa publicati o shita de cum va arata subtraversarea pe str. Jiul.Si in fine in perioada santierului pe unde vom circula noi si mijloacele de transport in comun ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *