Cum rezolvă un un primar din Timiş conflictele între săteni

Viorel Popovici

Primarul, pe lângă faptul că îndeplinește atribuții de gospodar al localității, trebuie să fie și mediator între cetățeni. Unde să se ducă săteanul când întâmpină o problemă sau între el și vecin apare o neînțelegere? Dă fuguța la primărie pentru a-l consulta pe „cel mai mare” din comunitate ce și cum să facă.

Cât despre momentele alese de cetățean, acestea pot fi diferite decât cel abia descris. Așa că primarul este oprit pe stradă ori e căutat chiar și acasă, atunci când chestiunea cu pricina chiar arde. Despre această fațetă a „meseriei” de primar – căci până la urmă chiar că e una dintre multele ocupații – nu prea se povestește.

Tocmai de aceea l-am luat oarecum mai pe ocolite pe edilul-șef din comuna Sânpetru Mare, Viorel Popovici, primar cu mai multe mandate, întrebându-l care a fost cea mai neobișnuită cerere care i-a fost adresată.

Acesta a povestit de mici dispute între vecini, care, fie că au intrat cu rândul de porumb în plațul de lângă, fie că pomul crescut în brazdă, după împărțirea frățește a fructelor, a făcut, totuși, umbră și de cealaltă parte a limitei de proprietate. S-a întâmplat însă și că un localnic și-a amplasat closetul taman la vecin în grădină.

Uneori disputele au ajuns și pe la poliție unde n-au nimerit tocmai bine, dar de cele mai multe ori, primarul spune că a reușit să aplaneze conflictele, iar cei care au găsit un motiv de ceartă, până la urmă, s-au împăcat. Fără costuri și drumuri la cadastru. Astfel de prilejuri, în care edilul își pune în valoare persuasiunea din fericire, nu sunt… nici dese, nici rare.

Principiul după care primarul Viorel Popovici mediază conflictele între săteni este acela că „e mai sănătos ca oamenii să se înțeleagă, decât să scoată bani din buzunar”.

De l-ar aplica și politicienii noștri cei de sus, ce bine ar fi pentru țară!


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *