Cum respectă timișenii restricțiile impuse de pandemie: controale și amenzi

06765763 fb42 4a0e 9f00 f5ef5b899cfd

Politiștii timișeni împreună cu celelate forțe de ordine, sub autoritatea instituției prefectului, au continuat acțiunile pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19.

Cei descoperiți că nu respectă măsurile individuale de protecție riscă amenzi contravenționale cuprinse între 500 și 2500 de lei.

Polițiștii le atrag atenția timișenilor că organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni. Cei vinovați se vor alege nu doar cu evenimentul întrerupt, ci și cu sancțiuni.

CITEȘTE ȘI: Tragedie în vestul țării. Un tânăr a murit după ce a căzut de la etaj

Reprezentanții IPJ Timiș țin să precizeze că scopul acțiunilor de verificare nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela “de a determina toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19. Forțele de ordine vor fi permanent la datorie și nu vor tolera nicio abatere de la normele legale. Astfel de acțiuni vor fi desfășurate în continuare pe raza județului Timiș”. În ultimele 24 de ore au fost desfăşurate verificări  în zone aglomerate, centre comerciale și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Au participat 135 de membrii ai forțelor de ordine, fiind verificate 150 de societăți comerciale precum şi 98 de mijloace de transport, dintre care 30 de mijloace de transport în comun. Totodată, au  fost legitimate peste 1000 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 283 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 91.100 de lei. Toate cele 283 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare.

“Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu, prevăzute de legislația în vigoare, precum şi în mijloacele de transport și să nu se expună la riscuri”, mai precizează reprezentanții IPJ Timiș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Cum respectă timișenii restricțiile impuse de pandemie: controale și amenzi

  1. Foarte bine asa ! Controlati si dati amenzi tuturor care nu poarta masca. E neplacut, nici mie nu-mi place s-o port mereu, dar e spre binele nostru. Si din respect fata de munca titanica a medicilor care merita multumiri si aprecieri pentru ce fac. Vrea sa am un craciun linistit, ceea ce a putea fi posibil daca nu ne batem joc de viata noastra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *