Cum e să plătești 7.000 de lei în loc de 18 lei? Sau 19.000 în loc de 10 lei? Ce au făcut trei timişoreni

inselaciune1

De o experiență extrem de neplăcută au avut parte doi bătrâni din Reşiţa, păcăliți prea ușor de trei bărbați, așa-ziși meseriași în lucrări de tinichigerie, ale căror oferte erau irezistibile.

Este vorba de trei persoane, cu vârste de 22, 29 și 35 de ani, din Timișoara, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, ei fiind identificați de polițiștii cărășeni în cursul acestei săptămâni.

Potrivit comunicatului IPJ Caraș-Severin, semnat de Cecilia Dăneț, în data de 10 mai a.c., în jurul orei 13.30, aceștia s-ar fi prezentat la domiciliul unui bărbat de 83 de ani, din Reșița, sub pretextul montării unui pervaz din tablă zincată. Deși inițial s-au înțeles pentru suma de 18 lei, bătrânul s-a lăsat „aburit“ de cei trei șarlatani și a ajuns să plătească 7.000 de lei pentru lucrarea efectuată. După ce l-au păcălit pe proprietar, timișorenii au spălat putina apoi și-au luat un respiro.

Două săptămâni mai târziu, doi dintre ei au dat din nou lovitura, și tot în Reșița. În data de 24 mai, în jurul orei 13, s-ar fi prezentat la domiciliul unei femei în vârstă de 69 de ani, din Reșița. Metoda la care au apelat a fost aceeași, doar că scenariul as-a dovedit altul. Sub pretextul că un vecin al femeii reclamă faptul că sunt scurgeri de apă de pe balconul acesteia, cei doi s-ar fi oferit să îi monteze un pervaz protector din tablă contra sumei de 10 lei.

Femeia a fost de acord cu înțelegerea făcută, dar la finalul lucrării bărbații i-au cerut o sumă mai mare de bani. Teancul de bani din care femeia luase 10 lei pentru a-i plăti a fost înmânat celor doi, respectiv suma de 18.900 de lei.

Polițiștii i-au identificat pe cei trei pe numele cărora au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Prejudiciul cauzat celor două persoane vătămate a fost recuperat în totalitate.

Se continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiților.

Sursa: argument-cs.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Cum e să plătești 7.000 de lei în loc de 18 lei? Sau 19.000 în loc de 10 lei? Ce au făcut trei timişoreni

  1. Oferta colaborare part-time/full-time. Avantaje: venituri banesti imediate si reziduale. DETALII: pe linkul ; intrebari/Info/link: pe email de la:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *