Cum a fost prins un neamţ cu mama moartă în maşină pe A2

Monitorizări ale traficului rutier în vestul țării. Ce a pățit un bărbat care a încercat să ofere mită unui polițist

Cum a fost prins un neamţ cu mama moartă în maşină pe A2.

Un caz neobişnuit i-a şocat ieri pe poliţişti. Un cetăţean german a fost prins că ducea în maşină o femeie moartă de 6 ore. Şi făcuse totul cu grijă pentru a nu atrage atenţia.

Un accident i-a dat, însă, planurile peste cap. Anchetatorii au aflat că victima murise în Bulgaria, iar şoferul încerca să o ducă în capitala Germaniei, două mii de kilometri pe şosele, fără să afle nimeni.

La accidentul din imagini au ajuns imediat poliţiştii care au şi făcut descoperirea macabră: o femeie în vârstă de 83 de ani, moartă de câteva ore.

Accidentul, relatează observatornews, a avut loc aici pe Autostrada Soarelui la kilometrul 67, în apropiere de Lehliu Gară.

Bărbatul de 55 de ani se îndrepta către București cu intenția de a părăsi țară în autoturismul în care mama lui, moartă de mai bine de 6 ore, se afla chiar pe bancheta din spate.

Maşina în care se afla acesta a intrat în coliziune, din neatenție, cu alte 2 vehicule chiar în apropierea unei benzinării.

Şoferul german în vârstă de 55 de ani, a început să dea pe loc explicaţii autorităţilor.

A povestit că era cu mama lui în vacanţă în Bulgaria, iar inima femeii a cedat.

Nu a anunţat pe nimeni că femeia a murit şi a intrat în ţară, pe la Vama Veche.

Urma să traverseze Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă cu trupul neînsufleţit. Un drum de aproape 24 de ore, care l-ar fi scutit să plătească o firmă de pompe funebre.

„S-a procedat şi la efectuarea necropsiei care a stabilit că moartea a fost neviolentă. În legătură cu transportul cadavrului, vor fi sesizate autorităţile competente pentru a decide aplicarea măsurilor legale”, a declarat Cornelia Manea, prim-procuror adjunct Tribunalul Călăraşi.

Bărbatul este în custodia poliţiştilor acum. În cazul lui, legea prevede amendă între 5.000 şi 10.000 mii de lei, fiindcă nu avea aviz de la DSP pentru transportul internaţional de cadavre.

CITEȘTE ȘI: Aproape 1,5 milioane de români își serbează sâmbătă onomastica


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *