Cu Autostrada Vestului, la tribunal

Autostrada Vestului1

La Șanovița, autostrada nu se mai oprește în câmp

Potrivit unui comunicat emis luni, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a făcut cunoscut că a acționat în instanță constructorul lotului 3 al tronsonului de autostradă Sibiu-Orăștie, pe care a fost necesară efectuarea, săptămânile trecute, a unor lucrări de demolare și reconstrucție.

Plângerea penală a fost depusă la Tribunalul Sibiu, pe numele asocierii italian Salini-Impregilo, pe care CNADNR o consideră singura entitate responsabilă pentru situația creată, capetele de acuzare fiind încălcarea legislației privind calitatea în construcții, înșelăciunea și efectuarea de lucrări cu încălcarea condițiilor stabilite în autorizație.

Totodată, CNADNR a anunțat că a demarat un program de măsuri suplimentare de monitorizare și verificare a celorlalte loturi de autostrăzi aflate în prezent în execuție, printre cele aflate pe lista scurtă numărându-se și lotul Izvin-Șanovița.

Acesta din urmă se află în faza de finisare, termenul angajat pentru deschiderea circulației – care ar aduce Lugojul în poziția de al treilea municipiu românesc conectat direct la rețeaua europeană de autostrăzi – fiind jumătatea lunii decembrie.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *