Abonează-te la Renaşterea bănăţeană!Ziar PDFZiar tipărit

CSM Timişoara îşi creşte prima generaţie de voleibaliste

Dan Jitaru, un reputat descoperitor şi şlefuitor de talente din voleiul românesc, şi preşedintele CSM Timişoara, Lucian Reclaru, au pus bazele unei echipe de junioare ce îşi propune să se dezvolte şi să cuprindă tot mai multe fete.

Antrenamentele se desfăşoară în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr. 30 din Zona Soarelui, iar la ele participă şi fete care n-au mai avut contact cu acest sport.

„Este a patra generaţie la care încep să lucrez. Nu o fac chiar de la zero, aşa cum n-am făcut-o în nici o generaţie, cu excepţia băieţilor de la CSŞ Bega. De fapt, este impropriu spus de la zero, pentru că, de exemplu, ultimele două generaţii de fete şi băieţi au fost elevii Şcolii 30, unde la ora de educaţie fizică domnii profesorii au lucrat cu ei baza în volei. La Lugoj, de asemenea, am recrutat cele mai valoroase cadete şi junioare existente deja în echipele respective. Nu am pornit chiar de la zero, dar am făcut-o într-o fază incipientă şi i-am dus pe toţi, fără excepţie, până la cucerirea titlurilor naţionale. Acum este al patrulea drum la care pornesc şi am un procent de copii de 70 la sută care nu au mai pus mâna pe mingea de volei. Diferenţa de 30 de procente o reprezintă eleve de la Şcoala 30, precum şi trei fete cu care am mai lucrat anul trecut, la Agroland. Selecţia a început în septembrie. În august m-am despărţit de Agroland, iar luna următoare am început deja recrutarea pentru formarea unei echipe. Am încropit în primul an o echipă de speranţe, junioare III, cu care am participat în campionat. Am jucat cele patru turnee, nu am reuşit să ne calificăm, era evident că este foarte greu să facem performanţă încă din primul sezon. Am avut în grupă şi o echipă care probabil că va ajunge între primele trei la turneul final care se desfăşoară la Lugoj. Este vorba despre Victoria Nădlac, o formaţie cu fete care lucrează de patru ani împreună şi pe care n-am avut nici o şansă să o învingem. Pe celelalte am reuşit să le depăşim, dar pe Victoria Nădlac, nu. Prin urmare, nu ne-am calificat mai departe, nici nu era acesta obiectivul nostru. Mi-am propus în primul rând să pun bazele din punct de vedere tehnic, să formez şi să sudez un colectiv. În sporturile de echipă, dacă nu ai unitate de grup nu reuşeşti să faci mare lucru. Raportat la momentul iniţial şi la dezvoltarea acestei echipe de-a lungul ultimelor luni, eu sunt mulţumit unde am ajuns. Fetelor le-a fost inoculat microbul numit volei şi acesta este primul obiectiv al unui antrenor de juniori, să-i faci pe copii să iubească acest sport. Când ai reuşit acest lucru, totul se simplifică foarte mult”, ne-a declarat antrenorul Dan Jitaru.

În sezonul următor, CSM Timişoara va avea echipe la două categorii de vârstă, cadete şi speranţe.

„Dacă în toamnă am reuşit să ne înscriem cu o singură echipă, în acest an o vom face la două nivele de vârstă. Este vorba despre cadete, adică fete născute în anii 2001 şi 2002, şi speranţe, unde sunt jucătoare din 2004 şi 2005. Iar în anul următor vor fi, cu siguranţă, şi junioare înscrise la clubul nostru. Deci, în mai puţin de doi ani, din nici o echipă de sală, CSM Timişoara va avea trei. Mergem înainte doar cu echipe de fete”, ne-a mai spus Dan Jitaru, dezvăluindu-ne totodată că la vară îşi va antrena elevele şi pe nisip: „În toate verile vom lucra şi pe nisip. Din fiecare generaţie am ales de-a lungul timpului între patru şi şase sportivi cu care vara merg în competiţii oficiale de volei pe plajă atât naţionale, cât şi internaţionale, pentru că într-un timp foarte scurt s-au impus pe plan intern şi au mers la turnee în străinătate. Aceste competiţii au menirea de a da o experienţă în plus acestor copii, de a le ocupa timpul liber pe care îl au vara şi de a le creşte valoarea individuală şi competiţională. Acelaşi lucru îl voi face şi la această generaţie. Voi avea, zic eu, două-trei echipe cu care vom participa la campionatele naţionale de volei pe plaje la cadete, speranţe şi junioare”.

CSM Timişoara are în momentul de faţă 22 de tinere voleibaliste. Selecţia continuă, însă obiectivele rămân deocamdată ascunse.

„Am obiective pe care nu le dezvălui momentan. Ele au încolţit şi vreau să văd în ce măsură ele sunt realizabile. În momentul de faţă, la secţia de volei a CSM Timişoara sunt 22 de fete, dar selecţia nu se va opri aici. Dacă reuşeşti să descoperi o echipă care poate să îţi aducă medaliile de aur la un campionat naţional, schimbările sunt continue la nivelul grupului până când rămâne acel colectiv unit, determinat să învingă pe toată lumea. La fete, mai mult decât la băieţi, există alte priorităţi, care încurcă calea spre succes. Este datoria mea să descopăr aceşti copii talentaţi, altfel ar fi o muncă în zadar. Dacă la primele două generaţii nu am pus un accent atât de mare pe acest aspect, nu mai îmi permit să fac acest lucru, pentru că am dobândit o experienţă destul de vastă în această direcţie şi îmi dau seama de la bun început dacă un copil va face sau nu performanţă în direcţia aleasă. Nu are rost să ne pierdem timpul. Este foarte simplu, nu am dat niciodată pe nimeni afară, însă de la sine, în mod natural, se produce o anumită selecţie”, a completat Dan Jitaru.

Data-limită de înscriere în campionatele juvenile de volei este 31 mai, după aceea urmând să se stabilească grupele la faza zonală.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare