Divizionara secundă CSC Dumbrăvița va evolua în prima etapă a play-out-ului la Turnu Măgurele, pe terenul ultimei clasate din grupa A, CSM Alexandria.
Meciul este programat sâmbătă, cu începere de la ora 11, și nu va fi televizat. Pentru echipa antrenată de Cosmin Stan, meciul precedent, cel de pe teren propriu cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, a lăsat urme adânci. Vor fi foarte multe absențe importante din lotul pentru meciul de sâmbătă.
„Eu sunt antrenor de aproape trei ani la această echipă și niciodată nu am avut asemenea probleme înaintea unui meci. Nu putem nici să alcătuim un lot de 20 de jucători, astfel că trebuie să apelăm la juniorii clubului pentru a completa foaia. Probabil vor fi patru jucători născuți 2007-2008 care vor face parte din lotul nostru la acest meci. Patru titulari cerți sunt absenți. Doi sunt suspendați, Salhi și Paulevici, poate cei mai în formă jucători din acest moment, iar Scutaru și Ristin sunt accidentați. În plus, alți patru jucători lipsesc, tot din cauza problemelor cu accidentările: Moțiu, Cibi, Secoșan și mai nou Tismonar, după un antrenament. Să vedem cum va fi situația lui… La Ristin, din păcate, este o ruptură musculară în profunzime, destul de urâtă, iar perioada lui de refacere este undeva la șase săptămâni. Deci este cam la limită să mai poată juca în acest sezon. Legat de Cibi, am discutat cu doctorul echipei, ar putea reintra la pregătiri din 9 aprilie, dacă totul va decurge normal”, a precizat antrenorul Cosmin Stan.
CSC Dumbrăvița a fost repartizată în grupa A din play-out, unde are 10 puncte avans față de prima echipă aflată sub linia retrogradării, Unirea Dej.
„Zece puncte este un avantaj bun, dar nu liniștitor. Păcat că ne confruntăm cu aceste probleme chiar de la primul meci, unul chiar important pentru noi. Jucăm cu o echipă aflată sub noi în clasament. Este destul de dificil de vorbit despre fotbal în situația aceasta, în care îți lipsesc atât de mulți jucători. Dar cei care îi vor înlocui, cei care au jucat mai puțin, au acum șansa să demonstreze că merită să joace, că merită să ne bazăm pe ei și pe mai departe”, a mai spus Cosmin Stan.
Alb-verzii s-au impus în ambele dueluri oficiale pe care le-au avut până acum cu CSM Alexandria. A fost mai întâi un 4-0 în Teleorman, în decembrie 2022, în grupele Cupei României, și un 2-0 la Dumbrăvița, în octombrie anul trecut, în sezonul regulat al actualei ediții de campionat.
Cosmin Stan a vorbit și despre despre actuală a teleormănenilor: „Chiar dacă rezultatele lor nu au fost pe măsura așteptărilor, s-au întărit foarte mult, au adus foarte mulți jucători noi. Au câțiva fotbaliști cu experiență, dar cu toate acestea e destul de greu de jucat mereu cu presiunea asta a rezultatelor. În situația lor, nu ai voie să faci pași greșiți. Aici au avut ei de suferit, pentru că în mod cert au câțiva jucători foarte buni în lot. E destul de greu să mai poată emite pretenții la salvarea de la retrogradare în acest sezon, indiferent de deznodământul partidei de sâmbătă. Dar noi mergem cu speranță acolo, chiar și în situația în care suntem. Cum am spus, ne bazăm pe jucătorii care au evoluat mai puțin, care sper că ne demonstrează că au foame de fotbal”.
Din această săptămână, la pregătirile echipei timișene participă un jucător în vârstă de numai 14 ani. Eduard Nedescu a fost promovat din rândul juniorilor U15 ai clubului din Dumbrăvița, pregătiți de Adrian Ștefan. În primă fază, el va participa la antrenamentele seniorilor, urmând să joace în campionat tot pentru echipa de juniori.
CITEŞTE ŞI: Pastila lui Dilas. Frânghia pentru rufe…
„Rămâne de văzut cum se descurcă. Cel mai bine îl vor evalua antrenorii de la juniori. Noi l-am luat la pregătire, fiind un copil de numai 14 ani, pentru a vedea dacă progresează pregătindu-se zi de zi cu echipa mare. El va juca mai departe la juniori, deși se va pregăti și în continuare cu noi. Ideea a fost ca el să facă parte cu lotul nostru, tocmai a vedea dacă îl ajută acest lucru la meciurile de juniori care urmează”, a explicat Cosmin Stan.