Crizele teatrului în fanzinul „Teatrul ca rezistență”

timisoara 2021 2

După ediția-pilot lansată în 2018 și încă două numere apărute în 2019, Teatrul ca rezistență continuă seria publicației omonime, aducând în atenție articole care evocă teatrul în primul și în al doilea război mondial, reacțiile artiștilor cu prilejul altor crize mondiale din secolul 20, precum războiul din Vietnam sau asediul orașului Sarajevo, dar și subiecte la zi, inclusiv recenta confruntare a teatrului cu pandemia.

Proiectul „Teatrul ca rezistență” a fost gândit încă din 2018 ca un instrument de deschidere și revalorizare a arhivelor teatrale, care s-au dovedit resurse esențiale în ultimele luni, în timpul stării de urgență. Din aceste arhive, publicăm în numărul #4 al fanzinului un fragment din amintirile unui student timișorean despre spectacolul Țiganiada, realizat de trupa studențească Thespis în colaborare cu grupul Phoenix, una dintre producțiile foarte populare și foarte critice la adresa regimului comunist. De asemenea, articolul cu titlul „Vreau să fiu regizorul propriei mele vieți!” face parte dintr-o analiză mai amplă bazată inclusiv pe documente din arhiva CNSAS a fostei Securități, dedicată lui Emil Reus, unul dintre creatorii timișoreni care au creat constant spectacolele cele mai critice la adresa regimului comunist.

Articolele incluse în acest număr al fanzinului sunt scrise în limba română și rezumate în limbile germană, maghiară și engleză. Publicația poate fi citită în format digital https://bit.ly/2V5DTvv, urmând ca în luna noiembrie să apară un nou număr, de această dată în versiune tipărită. O selecție din articolele apărute vor putea fi citite și pe pagina de Facebook a proiectului în perioada următoare.

Proiectul „Teatrul ca rezistență”, curatoriat de criticul de teatru Cristina Modreanu și de actorul Ovidiu Mihăiță, co-fondator al Teatrului Auăleu, urmărește să cerceteze arhivele teatrelor din Timișoara, precum și colecții private pentru a analiza viața cotidiană a timișorenilor în timpul regimului comunist. În 2020, în contextul pandemiei, activitățile planificate au fost revizuite, astfel încât o mare parte să se poată desfășura online, un exemplu fiind atelierul virtual de testare a toolkit-ului adresat operatorilor culturali, realizat în cadrul proiectului. Până la finalul anului, specialiștii își vor continua cercetarea, iar concluziile lor vor fi redate în cadrul unei expoziții virtuale ce va constitui nucleul pentru viitoarea expoziție din 2021.

„Teatrul ca rezistență” este un proiect realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, parte a proiectului Heritage Contact Zone, co-finanțat prin programul Europa Creativă, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar „Timișoara, Capitală Europeană a Culturii 2021”.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *