Criza gazelor: un furnizor german de energie va dubla prețurile

Criza gazelor: un furnizor german de energie va dubla prețurile

Criza gazelor: un furnizor german de energie va dubla prețurile.

Compania germană de utilități Rheinenergie, furnizorul de energie al orașului Köln, a anunțat că va dubla prețurile pentru unii clienți de la 1 octombrie, din cauza problemelor legate de aprovizionarea cu gaze din Rusia, potrivit Sky News.

Majorarea prețului are loc în contextul în care costurile de achiziție a gazelor naturale au crescut foarte mult.

CITEȘTE ȘI: A aruncat prosopul Rebecca Bedelean?

Scăderea fluxurilor de gaz rusesc a forțat furnizorii de energie din întreaga Europă să cumpere combustibil la prețuri de piață semnificativ mai mari.

Ca urmare, Rheinenergie a anunțat că va majora prețurile la gazele naturale la 18,30 cenți de euro pe kilowatt-ul oră (Kwh), de la 7,87 cenți în prezent.

„Într-un apartament din Köln cu un consum anual de 10.000 Kwh, costul anual crește la aproximativ 2.002 euro, anterior era aproximativ 960 de euro”, a anunțat Rheinenergie într-un comunicat.

Majorările de preț se vor aplica clienților care nu au contracte cu preț fix, a precizat compania.

După ce Rheinenergie a anunțat creșterile de prețuri, pe site-ul companiei a apărut un mesaj de avertizare a clienților cu privire la timpii lungi de așteptare la linia sa telefonică, din cauza unui volum mare de apeluri.

(sursa: Mediafax)


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *