Criză energetică iminentă. Giganții energetici francezi îndeamnă oamenii să reducă consumul.
Șefii marilor companii energetice din Franța au îndemnat duminică persoanele fizice și juridice să limiteze imediat consumul de energie electrică pentru a se pregăti pentru o criză energetică iminentă.
CITEȘTE ȘI: Austrian Airlines a anulat peste 50 de curse în Europa din cauza creșterii numărului de cazuri COVID-19. Infectările au crescut brusc și în Austria
„Trebuie să lucrăm împreună pentru a reduce consumul, în așa fel încât să recăpătăm un spațiu de manevră”, au declarat directorii executivi ai Engie, EDF și Total într-o scrisoare deschisă publicată de săptămânalul Journal du Dimanche, conform Reuters.
Scrisoarea invocă scăderile puternice ale livrărilor de gaze rusești, precum și producția limitată de electricitate din cauza problemelor de întreținere.
Franța își propune să își umple instalațiile de stocare a gazelor până la începutul toamnei, a declarat joi premierul Elisabeth Borne. În prezent, depozitele de gaze ale țării sunt pline în proporție de 59%.
Invazia Rusiei în Ucraina a aruncat lumina reflectoarelor asupra dependenței Europei de gazul rusesc, ceea ce a provocat o luptă pentru găsirea unor surse alternative de energie.
Presa franceză a relatat în martie că guvernul se află în discuții cu TotalEnergies în vederea creșterii capacității de a primi GNL, după ce Statele Unite au declarat că sunt pregătite să crească livrările către Europa.
„Luarea de măsuri încă din această vară ne va permite să fim mai bine pregătiți la începutul iernii viitoare, în special pentru a ne păstra rezervele de gaz”, au declarat directorii companiilor energetice, adăugând că eforturile de limitare a consumului ar trebui să fie „imediate, colective și masive”.
Franța și-a prelungit recent mecanismul de reglementare a prețurilor la gaze până la sfârșitul anului. Programat inițial să funcționeze până la sfârșitul lunii iunie, sistemul este menit să limiteze efectele creșterii prețurilor la energie asupra puterii de cumpărare a cosumatorilor.
(sursa: Mediafax)