Cristian Mîțu este noul director general interimar al Colterm

Spectrul falimentului bate la ușa societății de termoficare. Colterm nu primește banii necesari de la Primărie

Consiliul de Administrație al Colterm S.A. l-a numit pe Cristian Mîțu în funcția de director general interimar al companiei pentru o perioadă de 4 luni. Noul director a anunțat prioritățile sale pentru următoarele luni.

Cristian Mîțu este absolvent de studii în management energetic și deține o diplomă de expert în accesare fonduri structurale de coeziune europeană. Cu o vastă experiență în managementul companiilor de producere și livrare a agentului termic, acesta a ocupat, de la finele lunii martie, funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Colterm S.A.

Cristian Mîțu este noul director general interimar al Colterm

„Colterm poate deveni o companie eficientă, iar în ultimele luni prioritățile mele au fost legate de acest deziderat. Acum, prioritatea mea este să pregătim compania pentru iarnă, să avansăm cât mai mult cu proiectele de reabilitare a rețelei termice primare și secundare, care odată încheiate vor reduce imens pierderile de rețea și să continuăm acordul cu Banca Mondială care va asigura un viitor sustenabil termoficării centralizate din Timișoara. Vreau să îi mulțumesc lui Petre Nenu, cel care a ocupat această funcție în ultimele luni pentru munca depusă și pentru deschiderea de care a dat dovadă. Sunt sigur că va face o treabă grozavă în funcția de inginer șef responsabil de dezvoltare”, a declarat noul director general Colterm S.A.

În același timp, Colterm S.A. a lansat concursul pentru ocuparea funcțiilor de membri în Consiliul de Administrație, compania dorind să atragă profesioniști în structurile sale de conducere.

De fapt, Colterm nu mai are contract cu timișorenii?

În același timp, consilierul local timișorean Roxana Iliescu aduce, din nou, în atenția publică, unele probleme grave de la Colterm. „În 30 august 2021 expiră Contractul Nr. 216/30.05.2006 încheiat de Primăria Timișoara cu Colterm, contract de concesiune pentu delegarea gestiunii serviciului public de producere a energiei termice și electrice, transport distribuție si furnizare a energiei termice. În termeni mai puțin formali, expiră contractul în baza căruia Colterm livrează către timișoreni apă caldă și căldură.

Acest contract a fost încheiat în 30.05.2006 pe o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea de a fi prelungit până la cel mult șapte ani și jumătate. Totodată, conform contractului, în cazul în care părțile doresc prelungirea, trebuie încheiat un act adițional în acest sens cu trei luni înainte de împlinirea termenului contractual. În cazul nostru, termenul se împlinea în 30 mai 2021, prin urmare prelungirea trebuia făcută  până cel târziu în 28 februarie 2021. În stilul caracteristic deja al “oamenilor noi”, în ședința de plen din 23.02.2021, pe lista suplimentară de proiecte, pe ultima sută de metri, apare și Proiectul de hotărâre privind aprobarea prelungirii acestui Contract.

Fără timp de studiu al proiectului și sub presiunea timpului întrucât mai erau doar vreo trei zile în care puteam prelungi contractul, proiectul a fost votat fără alte întrebări. Pe lângă scuzele de rigoare, ni s-a transmis la acel moment că este timp suficient, aproximativ șase luni (martie – 30 august) pentru a “se lucra la un nou referat cu privire la concesiunea bunurilor către Colterm, ca societatea  de termoficare să poată să funcționeze. (…) deci aceste trei luni de zile (de fapt șase luni) ne dau răgazul să elaborăm o nouă documentație și să putem să ne pregătim temeinic pentru această prelungire”, viceprimar R. Lațcău (în fapt, nu-i nici o prelungire, ci e vorba de încheierea unui Contract nou).

CITEȘTE ȘI: Consilier local timișorean: ”Să plătească primarul și funcționarii incompetenți”

Cum este liniște totală și pe acest subiect, extrem de important, cred că se impune ca în prima ședință AGA Colterm, executivul primăriei să prezinte stadiul procedurilor întreprinse în vederea încheierii unui nou Contract de concesiune pentru delegarea gestiunii serviciului public de producere a energiei termice și electrice, transport, distribuție și furnizare a energiei termice.

Pentru că nici până la această dată AGA nu a aprobat Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2021 (care trebuia aprobat în 45 de zile de la aprobarea Bugetului local pe anul 2021, în caz contrar menționat expres motivele), întrucât am semnalat și alte probleme legate de activitatea Colterm, aflată după cum bine cunoaștem într-o situație oricum delicată, care au rămas însă fără niciun răspuns, consider oportună convocarea AGA Colterm de îndată, pentru data de 24 august 2021”, susține Roxana Iliescu. Problema sesizată pare să fie una cu „va urma”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *