Crește numărul celor care vor să locuiască la Lenauheim

lenauheim 7

Toate cele trei localităţi care aparţin de comuna Lenauheim vor avea, în curând, canalizare. Este vorba de Lenauheim, Grabaţ şi Bulgăruş, lucrările urmând a începe, probabil, chiar din acest an, după cum speră primarul comunei, Ilie Suciu.

CITEȘTE ȘI: Focuri de armă și o urmărire ca în filme pentru capturarea a doi tineri

Cum toate celelalte utilităţi au fost introduse, este de aşteptat să crească şi numărul celor care vor să se stabilească în comună. În acest sens, autorităţile pregătesc lucrări ample de reabilitare a căminului cultural din Lenauheim (în valoare de 500.000 de euro), a grădiniţelor din Lenauheim şi Grabaţ, precum şi a dispensarului, în timp ce la Bulgăruş se va realiza o nouă grădiniţă, cu program prelungit. În prezent, la şcolile şi grădiniţele din comună există aproximativ 600 de copii, numărul acestora fiind în stagnare, după o perioadă în care s-au înregistrat scăderi demografice. Legat de infrastructură, recent a fost finalizată operaţiunea de asfaltare a unei porţiuni de nouă kilometri de drumuri, lucrare asigurată cu fonduri de la Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *