Credincioşii ortodocşi, dar şi cei romano şi greco-catolici prăznuiesc astăzi Naşterea Maicii Domnului

Credincioşii ortodocşi, dar şi cei romano şi greco-catolici prăznuiesc astăzi Naşterea Maicii Domnului,  prima mare sărbătoare a  noului an liturgic.  Dacă din surse neotestamentare nu se pot afla detalii despre venirea pe lume a Fecioarei Maria, informaţii pe această temă apar în   Evangheliile Apocrife, mai ales  în  Protoevanghelia lui Iacov, datând din veacul al II-lea.

Documentul religios menţionează că Naşterea Maicii Domnului s-a petrecut în mod miraculos. Drepţii Ioachim şi Ana, părinţii Mariei, erau  foarte evlavioşi. Deşi  în vârstă, ei trăiau cu nădejdea  că, până la urmă,  Dumnezeu le va binecuvânta casa cu un copil. Fiind oameni cu credinţă în Dumnezeu, Drepţii Părinţi şi-au pus speranţa în Tatăl Ceresc, convinşi că acesta le va asculta rugăciunile, chiar dacă ajunseseră de batjocură în comunitate, într-o epocă în care lipsa pruncilor era aspru blamată şi pusă pe seama unui greu blestem.

Când Ioachim şi Ana au împlinit 50 de ani de căsătorie, Marele Preot de la Templu le-a refuzat public jerfa tradiţională care se împlinea după Legea Veche, pentru că nu s-au învrednicit să aducă un copil pe lume. Ioachim şi Ana au hotărât să se roage în continuare,  implorându-l pe Dumnezeu să-i ajute să devină părinţi.  „Doamne Atotţiitorule, Cela ce numai cu cuvântul ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd. Dă-mi şi mie roadă pântecelui meu şi nu mă lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naşte fiu sau fiică, îl voi închina Ţie cu toată inima, şi-l voi da să slujească în biserica slavei Tale” (I, Regi 1, 11), se ruga Ana.

La scurt timp, Arhanghelul Gavriil s-a arătat, pe rând, celor doi soţi şi le-a spus că rugăciunea lor a fost ascultată de Tatăl Ceresc şi că vor avea un  prunc,  „fiica cea binecuvântată, prin care se va da mântuire lumii”, şi că aceasta se va numi Maria.  Când copila a  împlinit vârsta de trei ani, Ioachim şi Ana au dus-o la Templu şi fiica lor a fost consacrată serviciului religios, timp de 12 ani.

Tradiţii şi obiceiuri de Sfântă Mărie Mică

Tradiţia populară fixează această zi ca dată de începere a sezonului nunţilor şi botezurilor, care durează până  la Postul Crăciunului. În ziua praznicului, creştinii duc la biserică, pentru a fi sfinţite,  pâine, fructe şi lumânări, ofrande  care se împart  mai apoi copiilor şi săracilor, pentru ca în familia respectivă să domnească sporul, liniştea  şi sănătatea. Încă de dimineaţă, în casele creştinilor ortodocşi se păstrează obiceiul aprinderii candelei la  icoana Maicii Sfinte, iar ai casei se roagă să le binecuvânteze căminul cu roadele recoltei din acest an.

De asemenea, pentru a alunga ghinionul şi boala, încă din ajunul praznicului, femeilor li se interzice  să aprindă focul în vatră în următoarele două zile. În calendarul popular, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă pragul dintre două anotimpuri; acum se sfârşeşte vara şi toamna îşi anunţă prezenţa. Rândunelele pleacă spre ţările calde, iar şerpii şi gândacii se ascund în pământ, speriaţi de schimbarea vremii, care se răceşte.

Din această zi, cei de la sat se pregătesc pentru lucrările de toamnă şi pentru culesul legumelor şi tot acum se adună ultimele ierburi de leac. Un alt obicei agrar se referă la  jupuirea cojii de pe trunchiul ulmilor, fibrele  fiind uscate şi păstrate pentru legarea viţei-de-vie, la primăvară. După Sfântă Mărie Mică se bat nucii, iar credinţa populară spune că ritualul face pomii să dea rod bogat în anul care vine.

A doua zi după praznic începe semănatul  grâului, secarei şi orzului, bătrânii spunând că, dacă momentul este respectat cu stricteţe, recolte frumoase îi vor recompensa pe cei ce trudesc pământul. Dintre româncele care îşi serbează astăzi onomastica, aproape două milioane se numesc Maria. Ca frecvență, urmează, în ordine descrescătoare,  cele numite Mariana,  Marinela,  Mioara,  Marilena, Mărioara, Măriuca şi Măria. Există şi bărbaţi botezaţi după numele Fecioarei:  pe cei mai mulți îi cheamă Marian,  Marin şi  Marinică.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.