Craniul înfricoşător al unui asasin în serie, expus la Timişoara

craniu

Pe toată durata lui Brumar, la Muzeul Naţional al Banatului veţi avea ocazia să vedeţi un craniu uman adevărat, transformat într-o tabacheră, înfricoșătorul exponat al lunii noiembrie.

Legenda acestui obiect spune că fost prelucrat la cererea unui judecător din secolul al XIX-lea, care, în urma unui caz dificil de asasinate în serie, a dorit ca trofeu tigva criminalului după rezolvarea enigmei.
Craniul, transformat într-o tabacheră cu numele și data morții inscripționate pe frunte, a fost ulterior păstrat pe biroul judecătorului, servind atât pentru depozitarea tutunului, cât și pentru a intimida.

Piesa a fost achiziționată din Orșova și introdusă în patrimoniul muzeului în anul 1878, prin donația marelui om de cultură Ormós Zsigmond, unul dintre fondatorii Muzeului Național al Banatului. Interesant este faptul că Ormós Zsigmond a avut mai multe funcții importante, printre care se numără și cea de asistent juridic în anul 1832, jude al ocolului Recaș din anul 1841 și prim-jude al ocolului Buziaș din anul 1846.

Prin natura funcțiilor sale cu specific juridic și suprapunerea anului morții inscripționat pe craniu cu funcția sa de judecător (jude), se explică deținerea obiectului şi chiar ridică întrebarea dacă nu cumva tocmai el ar fi fost omul legii din poveste. Cu toate acestea, nu există suficiente informații care să prezinte istoria certă a obiectului.

Cert este că artefactul reprezintă un craniu uman transformat în obiect de depozitare, prin secționarea calotei în plan orizontal și asamblarea celor două piese cu balamale, pentru a facilita închiderea și deschiderea acestuia; pe interior a fost căptușit cu mușama verde. Pe osul frontal apar inscripționate numele „Vlath Salamon” și data morții, 17 ianuarie1841.

Exponatul lunii poate fi văzut până la sfârşit de noiembrie de marți până duminică, în intervalul orar 10-18, în mansarda Bastionului Maria Theresia, pe strada Martin Luther, nr.4.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Craniul înfricoşător al unui asasin în serie, expus la Timişoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *