Spre deosebire de anii trecuți, când votarea bugetului municipiului Timișoara se lăsa cu strigături și chiar renumărarea voturilor, la ședința de vineri cu această temă a consiliului local atmosfera a fost de pace și chiar prietenie între executivul primăriei și opoziția formată din aleși PSD.
Proiectul de buget a fost aprobat în liniște, după doar câteva amendamente și întrebări lămuritoare. Situația nu ridică semne de întrebare, 2018 fiind un an fără nici un fel de miză electorală, astfel că disputele nu-și prea găsesc rostul.
Totuși, intențiile PSD de a scoate din bugetul de investiții metroul, sala polivalentă și fântâna cu luminițe și muzică nu au găsit suficient ecou. Reamintim că bugetul total consolidat pentru acest an al municipiului de pe Bega se ridică la 1,4 miliarde de lei.
Primăriei îi mai trebuie spațiu
O altă propunere a PSD, cea de construire a unui nou sediu pentru municipalitate, s-a întâlnit cu una dintre ideile primarului Nicolae Robu, care susține că a dat-o în lucru „urbaniștilor”, dar nu a primit încă răspuns. Primarul ar mai dori să construiască o latură la clădirea municipalității, astfel încât să închidă careul. S-ar putea, astfel, amenaja o parcare subterană, clădirea ar avea un regim de înălțime potrivit și curtea ar deveni una interioară. Astfel, toți angajații primăriei ar fi adunați într-un singur loc, fără să fie împrăștiați în diverse zone ale orașului.
Un proiect de hotărâre îndelung așteptat de timișoreni a fost cel referitor la serviciile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, pe care, în sfârșit, le va presta o firmă. Procesul pe care Primăria Timișoara l-a avut, timp de mai mulți ani, cu o firmă care a contestat precedenta licitație pentru dezinsecție și deratizare a ajuns la final, astfel că poate fi demarată o nouă procedură de achiziție publică.
Aleșii locali au fost de acord cu delegarea gestiunii pentru acest serviciu, astfel că licitația va fi organizată cât de curând, astfel că țânțarii și șobolanii vor fi stârpiți cu acte în regulă.
Voi sunteti siguri de ce scrieti? Ca noi timisorenii ne-am cam saturat de promisiuni.