Corul de copii Cantanti din Timișoara, medaliat cu aur în Grecia

cantanti 1

Corul de copii Cantanti din Timișoara a participat recent la cea de-a XXXVII-a ediție a Concursului coral internațional de la Preveza, Grecia. Înainte de a se îndrepta spre destinație, membrii formației corale au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Întâistătătorul bisericii ortodoxe din Banat.

Cei 30 de tineri, purtând pe tricouri catedrala timișoreană, au reprezentat cu cinste Mitropolia Banatului, Timișoara și România la cea mai importantă competiție corală din Europa de Sud, unde au participat coruri din mai multe țări, de la Polonia până la Indonezia cu tradiție în acest gen muzical.

În urma deliberării juriului, cei de la Cantanti au câștigat Medalia de Aur și Premiul pentru cea mai bună formație din categoria „coruri de copii”.

Dintre piesele pregătite pentru concurs, partitura „Rugăciune”, creată anume pentru această competiție de compozitorul timișorean Gabriel Mălăncioiu, a atras în mod deosebit atenţia juriului.

„Performanța copiilor noștri spune multe despre cum se clădește, de fapt, orice capitală culturală europeană: prin pasiune, dăruire, solidaritate, profesionalism și muncă, multă muncă – toate, împreună. Pentru toate acestea, se cuvin mulțumiri Mariei Gyuriș, artizan al perfecțiunii și performanței, secondată la pian de doamna Mariana Sînmărtinean, lui Voicu Popescu, dirijor al Corului de copii al Radiodifuziunii, invitat la Timișoara pe parcursul cantonamentului care a precedat plecarea la Preveza, compozitorului Gabriel Mălăncioiu și părinților, care susțin de cinci ani, financiar și emoțional, această minunată experiență”, au declarat reprezentanţii formaţiei corale.

Palmaresul copiilor de la Cantanti mai cuprinde un Premiu al II-lea la Concursul coral internațional de la Ohrid, Macedonia, în 2018, un Premiu al III-lea la Festivalul-concurs „Gavriil Musicescu” de la Iași, în 2015, precum și foarte apreciate prezențe la festivaluri europene de prestigiu : „Meet Mozart”, la Salzburg, în 2016, și „Istramusica”, la Porec, în Croația, în 2017.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Corul de copii Cantanti din Timișoara, medaliat cu aur în Grecia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *