Copil în vârstă de 7 ani cu o boală rară, internat la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

Alertă în Timiş! Opt copii, internaţi cu suspiciune de botulism la Spitalul "Victor Babeş"

Copil în vârstă de 7 ani cu o boală rară, internat la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara. Băiatul suferă de varicelă hemoragică, o maladie foarte rară.

În cazul băiețelului, boala vine pe fondul unei afecțiuni oncohematologice. Deosebirea majoră față de varicela “obișnuită” este aceea că veziculele ce apar pe corp în boala infecțioasă devin hemoragice. Evoluția agravantă a bolii a fost foarte rapidă. Copilașul a ajuns în spitalul din Timișoara prin transfer de la Spitalul Județean din Arad.

“Varicela hemoragică are un debut atipic. Cu toții știm că varicela se manifestă printr-o erupție pe piele, cutanată, sub formă de vezicule. Erupția apare inițial la nivelul pielii păroase a capului, după care se extinde pe tot corpul. În aceste vezicule este sânge. Astfel, apar echimozele cutanate și apoi sângerări ale mucoaselor. Ceea ce s-a întâmplat și în cazul pacientului internat în spitalul nostru.

Copilașul are, însă, și o trombocitopenie, o afecțiune hematologică ce duce la scăderea numărului de trombocite la nivel sangvin. La o persoană sănătoasă numărul trombocitelor este de peste 150.000/microlitru. În momentul în care a ajuns în spitalul nostru, copilul avea 2000 de trombocite/microlitru. Am reușit, însă, în doar câteva zile să îl echilibrăm, să îi creștem numărul la peste 10.000”, spune dr. Adelina Marinescu, medic specialist boli infecțioase Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Medicii spun că starea de sănătate a pacientului s-a îmbunătățit însemnat. Nu au mai apărut elemente eruptive noi, iar cele vechi încep să treacă în faza următoare a bolii, aceea în care se transformă în cruste. Băiețelul va mai rămâne internat în spital până când se vor normaliza trombocitele.

“În ultimele săptămâni, am avut un aflux ridicat de cazuri de varicelă venite în Ambulatoriu. Vorbim de 6-7 cazuri pe săptămână. Pacienții nu au avut însă forme grave, așa că nu au necesitat internare. Complicațiile apar de obicei la sugari, la femeile însărcinate, la persoane imunodeprimate, cu imunitate scăzută din cauza unor tratamente sau a unor afecțiuni. Complicațiile severe includ pneumonii, otită, encefalită, hemoragie, infecții bacteriene ale pielii, chiar septicemie”, spune dr. Adelina Marinescu, conform Mediafax.

CITEŞTE ŞI: Medicul Dorel Săndesc, noul manager al Spitalului Județean Timișoara

Tratamentul bolnavilor cu varicelă prevede izolarea pacientului, aplicarea de loțiuni care să calmeze mâncărimea, administrarea de medicamente pentru reducerea febrei, o mai bună hidratare și un regim alimentar cât mai echilibrat, bazat pe vitamine, consum cât mai ridicat de fructe și legume și evitarea băuturilor carbogazoase.

Prevenția în cazul varicelei se face prin vaccinare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *