Copii ţinuţi în condiţii inumane, printre şobolani

Polițiștii locali s-au deplasat, joi, la fosta bază de întreținere a RATT de pe strada Ion Ionescu de la Brad, unde, în colibe improvizate, s-au adăpostit de mai multă vreme persoane fără adăpost cu copii minori, ținuți în condiții inumane, într-o mizerie de nedescris și printre șobolani.

La acțiune au participat și reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Comunitară Timișoara și ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș.

Cele 18 persoane găsite la adăpostul improvizat, din care opt adulți și zece minori, aceștia din urmă cu vârste cuprinse între 9 luni și 16 ani, au fost evacuate în vară de polițiștii locali de pe terenul din spatele Spitalului Municipal. Acestea s-au mutat în fosta bază RATT, unde în urmă cu câteva zile au provocat un incendiu, dând foc deșeurilor adunate în locația respectivă.

Persoanele în cauză au fost aduse la sediul poliției locale din Timișoara pentru a fi identificate, fiind ulterior predate către serviciile sociale în cazul adulților, iar minorii, împreună cu mamele acestora, au fost luați în evidență de asistenții sociali prezenți la acțiune. În urma verificărilor, s-a stabilit că au domicilii în alte județe ale țării, precum Caraș-Severin, Cluj și Mureș.

necajiti

În ceea ce privește starea terenului, poliția locală a luat legătura cu Direcția de mediu din cadrul primăriei pentru igienizarea și deratizarea locului, iar pentru securizarea gardului împrejmuitor și a porții de acces s-a luat legătura cu Direcția clădiri, terenuri și dotări diverse.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns