Copii cu talent din Timișoara, nevoiți să renunțe la vise din cauza rigidității ministeriale din învățământul vocațional

daniela parvan

Finanțarea învățământului preuniversitar este tot mai deficitară, în ciuda faptului că salariile dascălilor au crescut semnificativ.

Ministerul Educației, cel care asigură plata lefurilor profesorilor, a impus inspectoratelor școlare sistemul finanțării per elev.

Cele mai multe școli sunt în incapacitate de a asigura salariile angajaților, iar în ultimul timp inspectorii generali au luat tot felul de măsuri, unele mai puțin ortodoxe, pentru a rezolva acestă problemă.

La Colegiul Național de Artă ”Ion Vidu” din Timișoara, institut de învățământ vocațional, în clasa clasa pregătitoare sunt admiși toți copiii care doresc să studieze la această școală, acest nivel fiind considerat învățământ de masă.

Odată cu încheierea anului școlar, elevii clasei pregătitoare sunt supuși unui examen, pentru a li se testa talentul muzical.

În acest an, pentru că – potrivit planului de școlarizare – în clasa I urmau să rămână doar 39 de elevi, din cei 42 din clasa pregătitoare, trei copii au rămas pe dinafară.

Ei au luat note de trecere, dar au rămas fără loc la Colegiul Național de Artă ”Ion Vidu”. În aceste condiții, părinții celor trei sunt nevoiți să-și transfere copiii la școlile la care sunt arondați. În ce privește acomodarea lor într-o nouă clasă, cu alți colegi, ministerului nu-i pasă.

Admisă fără loc

Daniela Pîrvan este mama unei fetițe care, la examinarea de final de clasă pregătitoare, nu a reușit să prindă un loc în clasa I.

Comisia, alcătuită din cinci dascăli, a notat micuța cu 7,4, aceasta fiind admisă fără loc. Daniela Pârvan nu știe încotro să se ducă cu fetița (foto), mai ales că fiica ei și-a dorit mult să studieze muzica.

Se poate și mai rău

Sanda Cristina Moldoveanu, directoarea Colegiului Național de Artă ”Ion Vidu”, ne-a declarat că în anul școlar 2019-2020, dintre cei 50 de copii care vor fi în clasa pregătitoare, după testarea din clasa I vor trebui să rămână 35, situația fiind mult mai complicată.

Directoarea colegiului ne-a precizat că în fiecare an a solicitat suplimentarea locurilor, dar acest lucru nu a fost aprobat de minister, cu toate că din partea inspectoratului a găsit multă înțelegere.

Directoarea Colegiului de Artă a precizat că a avut discuții cu părinții elevei, că în comisia de examinare au fost cinci dascăli, însă este aproape sigură că locurile nu vor fi suplimentate.

În final, cei trei elevi vor fi nevoiți să își caute alte școli, să se acomodeze cu alți colegi, și toate acestea din cauza rigidității cu care tratează astfel de probleme Ministerul Educației.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *