Reunit cu familia lui, după aproape o săptămână.
Cookie este un cățel de 9 ani, care, în noaptea dintre ani, speriat de pocnitori și artificii, a fugit de acasă.
CITEȘTE ȘI: Portocale cu pesticide, retrase de la vânzare. Au fost comercializate în perioada 23.12.2021-05.01.2022
După câteva zile de rătăcire prin zona periferică a Aradului, a fost găsit la 10 kilometri de casă, într-o zonă intens circulată (zona RAR Arad).
Cățelul era speriat, înfometat și nu credea că-și mai găsește vreodată casa, dar a avut noroc cu oamenii care l-au văzut și au alertat asociația “Paws United” și polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Arad.
Determinant pentru întoarcerea lui acasă a fost faptul că avea microcip, astfel că s-a putut afla repede unde locuiește și cine îi duce dorul.
Astăzi, Cookie s-a întors acasă, și chiar dacă nu și-a exprimat bucuria ca de obicei, s-a năpustit asupra bolului cu mâncare care-i fusese pregătit.
Povestea lui Cookie, una cu final fericit
Povestea este una cu final fericit, dar sunt atâția căței și pisici căutate de familiile lor!
Este esențial ca animalul de companie să aibă microcip, astfel ca identificarea lui, a familiei sau a posibilelor afecțiuni (pentru acordarea tratamentului) să fie făcută cât de repede.