Controlul pentru depășirea tonajului, la alt nivel în zona de vest

control tonaj

Operațiunile de verificare a depășirii tonajului se desfășoară, acum, cu mijloace și dotări superioare față de anii trecuți, fapt care a dus la rezultate mai bune. La un an de la instalarea în funcție, Cosmin Buboi, inspector-șef al Regiunii Vest a Inspectortului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, a realizat un prim-bilanț, în care a surprins aspectele care au marcat evoluția instituției.

Astfel, au fost amenajate zece parcări pentru efectuarea operațiunilor de cântărire a autocamioanelor de mare tonaj, în toate cele patru județe de pe raza de acțiune (Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara). De asemenea, autospecialele de control au fost dotate cu aparatură necesară pentru cântărirea autocamioanelor, depășindu-se perioada în care existat un singur cântar, ce era purtat dintr-un loc în altul.

Autospecialele au fost dotate, totodată, cu POS-uri, astfel încât cei amendați (îndeosebi cetățeni străini) să poată efectua pe loc plata cu cardul, fără a mai fi nevoiți să piarrdă timp cu deplasarea la poștă sau la trezorerie.

Tot în ceea ce privește schimbările din ultimul an, instituția funcţionează într-un nou sediu, cu birouri și spații care permit desfășurarea activității în condiții superuoare față de cele din trecut. Calitatea actului de control a crescut și ca urmare a dotării parcului auto cu șapte unități noi (trei autospeciale și patru autoturisme).

Desigur, spune Cosmin Buboi, mai sunt deficiențe de remediat, cum ar fi asigurarea unui număr suficient de inspectori de trafic în județul Hunedoara (ar mai trebui suplimentat personalul cu încă patru-șase posturi), însă soluționarea deficitului a fost amânată datorită blocării angajărilor în perioda pandemiei.

”După ce vom scăpa de acest virus, sper să găsim spriiin pentru a rezolva și această problemă”, spune Buboi.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Controlul pentru depășirea tonajului, la alt nivel în zona de vest

  1. Consider ca acest articol a fost comandat atata timp cât laudati o persoana imcompatibila cu funcția de director la ISCTR, respectiv Buboi Cosmin este patronul unei firme de transport ale cărui camioane UCID drumurile publice fiindcă consider ca toate camioanele lui sunt încărcate fara a respecta limita de tonaj admisa in circulație de maxim 40 tone ( întâlniti zilnic circulând pe drumul Lipova -Timisoara, mașinile cu inscripția TRANS LIGIUS, mașini care îi apartin lui Buboi Cosmin) . Atentie!!! numărul de telefon inscriptionat pe mașini este numărul personal a șefului ISCTR ‐ Cosmin Buboi, și- a trecut numărul de telefon ca să fie atent tot inspectorul care vrea sa-l controleze in trafic, Sa fie atent ca este masina șefului! Domnule ziarist te rog sa vizualizezi poza atașată pe FB si sa îmi spui cât consideri ca are greutatea masina din poza, ținând cont ca se observa cu usurinta faptul ca remorca e încărcată cu vârf, avand cocoasa, și are capacitatea de minim 27 mc , iar un mc de nisip, pietriș, sorturi…etc cântărește minim 1,8 tone! După calculele mele conmarfa transportata cântărește minim 48,6 tone după cum urmează 1,8 tone × 27 mc = 48,6 Tone . Iar masina din poza cantareste minim 60 ToneAceasta remorca este un caz fericit fiindcă deține în proprietate zeci de remorci pe care le-a modificat fără a deține omologare, a montat înălțătoare la remorci pentru a marii capacitatea mărfurilor transportate.Domnule ziarist acest domn pe care îl laudați ucide drumurile din Timis atata timp cât mașinile circula nestingherite peste tonaj, depășește minim 60 tone, iar de exemplu pe drumul Timisoara Lipova unde a fost făcută aceasta poza este restricție de tonaj „masa totala maxim admisa in circulație este 25 tone” pe acel drum depășind limita legala de tonaj cu peste 200%, cum sa nu fie atunci toate drumurile pline cu gropi și un adevărat pericol la siguranța circulatiei. Asta este ce putem constata cu ochiul liber , dar sunt foarte curios dacă este în regula cu actele, adică dacă deține licenta, asigurare, rovinieta …etc, ITP sigur nu are fiindcă nu poate efectua ITP-ul cu acele modificări neomologate.P.s. Demisia de onoare a acestui director, fost sofer de raba, care a luat bacalaureatul la 38 de ani după care a fost uns pe cai neortodoxe în funcția de director.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *