Control la Spitalul Județean Timișoara, în urma unei sesizări

CJ Timiș contribuie cu 1,2 milioane de lei la modernizarea și dotarea Spitalului Județean din Timișoara

Medicii-inspectori ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș au descins la unul dintre ambulatoriile de specialitate ale Spitalului Județean Timișoara, în urma unei sesizări privind nerespectarea legislației sanitare. Potrivit reprezentanților instituției, nu au fost găsite nereguli privind igiena, depozitarea deșeurilor periculoase și alte aspecte urmărite în cadrul verificărilor.

CITEȘTE ȘI: Liceu din centrul Timișoarei, de la ruină la reabilitare cu bani de la bugetul local și europeni

Acțiuni de control au fost derulate și la trei unități sanitare cu paturi, un cabinet stomatologic și la două unități de eliminare a deșeurilor medicale periculoase.

La unitățile alimentare s-a lăsat cu amenzi

Mare atenție la unitățile de alimentație publică din județul Timiș! Una din șapte a fost amendată de medicii-inspectori ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș la cel mai recent control care a vizat cinci unități de producție și nouă retaileri. ”Neconformitățile constatate au fost depozitarea necorespunzatoare a produselor alimentare în spațiile frigorifice și neefectuarea cursurilor privind noțiunile fundamentale de igienă. Valoarea totală a sancțiunilor a fost de 2.600 de lei”, au transmis reprezentanții instituției timișorene.

Au mai fost verificate și cinci unități de cazare, un magazin second hand, trei recontroale ale sistemelor de alimentare cu apă, dar și șapte gospodării particulare, ca urmare a sesizărilor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *