Continuă campania de imunizare în Timiș. Localitățile în care ajung echipele mobile de vaccinare anti-COVID, începând de luni, 26 iulie

Mobilizare impresionantă în ajutorul României. UE, OMS, Republica Moldova și Ungaria ajută țara noastră, ajunsă în stare critică

Campania de imunizare împotriva infecției cu SARS-CoV-2, în rândul populației din mediul rural, continuă în județul Timiş.

Echipele mobile se deplasează săptămâna viitoare pentru rapel în mai multe localităţi, dar pot fi administrate seruri şi celor care nu s-au vaccinat până acum.

Astfel, mâine, echipele sunt la Bethausen, marţi în localitatea Traian Vuia, joi, în Maşloc iar vineri – în Bucovăţ şi Giarmata. Dozele vor fi administrate începând cu ora 10.

Tot săptămâna viitoare, în Timişoara, echipele mobile vor fi prezente în parcarea companiei de cauciucuri Continental, marţi, miercuri şi vineri, de la ora 11 la 17. Miercuri, se asigură rapelul celor care au solicitat vaccinare la domiciliu, în Timişoara.

 

radiotimisoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *