Abonează-te la Renaşterea bănăţeană!Ziar PDFZiar tipărit

Consum record de apă într-o comună timişeană. Administraţia predă alimentarea către Aquatim

Precum majoritatea comunelor timişene, Jamu Mare va concesiona companiei Aquatim serviciul de alimentare cu apă. Se va întâmpla, cel mai probabil, începând cu anul viitor, după cum afirmă primarul Valeriu Filipiac.

Motivele ar fi mai multe, începând cu travaliul mare pentru citirea contoarelor şi terminând cu o sporire considerabilă a capacităţii investiţionale, îndată ce Aquatim va prelua frâiele.

Introducerea canalizării în comună este una dintre ţintele majore ale administraţiei locale. „Împreună cu Aquatim sunt sigur că vom reuşi.

Vom contribui şi noi cu o parte, poate vom cumpăra materialele necesare, iar ei se vor ocupa de restul investiţiei”, susţine Filipiac. Trebuie spus că reţeaua de alimentare cu apă din Jamu Mare este una modernă şi complet automatizată.

În acelaşi timp, apa e captată de la 220 de metri adâncime şi este de o calitate excelentă, fapt dovedit de analizele de laborator. Consumul din această vară, însă, l-a exasperat pe şeful administraţiei.

„În iulie şi într-o perioadă din luna august, am înregistrat consumuri de aproximativ 350.000 de litri de apă în 24 de ore! Este o cantitate imensă şi nu poate fi vorba decât despre risipă.

Un asemenea volum nu poate fi justificat nici de faptul că a fost secetă şi ar fi fost nevoie de multă apă pentru udarea plantelor”, susţine Filipiac, el sperând că noul operator va reuşi să pună capăt consumului excesiv de apă de la nivelul comunei.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 Răspunsuri “Consum record de apă într-o comună timişeană. Administraţia predă alimentarea către Aquatim

  1. O sa platiti apa cu acelasi pret ca in Timisoara la Sacalaz s-a intamplat la fel. pana nu a venit Aquatimul toata lumea bea apa de la robinet acum toata lumea cumpara ca vine apa din oras cu clor sa vedeti ce firma v-a executa lucrarile de canalizare. in Sacalaz a venit. tocmai de la Vatra Dornei de unde e de pamant primarul

  2. Da multumim pentru tot , predarea alimentari de a apa asta e facuta pentru a lua bani mai multi de pe locuitori din comuna , si din cate stiu in fiecare dimineata la ora 8 se oprea apa si era pornita seara dupa ora 9 animalele au ramas fara apa din cauza lor !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare