
Consiliul Local a aprobat extinderea TimPark, zeci de noi străzi vor fi incluse în zonele de taxare în care nu se investește nimic.
Proiectul de hotărâre privind extinderea sistemului de parcare cu plată din Timișoara a fost aprobat de către consilierii locali, în cadrul ședinței de plen extraordinar convocat pentru vineri, 17 ianuarie, privind extinderea pe aproape 50 de noi străzi în sistemul TimPark.
Împotriva proiectului au votat consilierii PSD.
Astfel, prin noua hotărâre, inițiată de către primarul Dominic Fritz, în afară de extinderea birului de parcare pe domeniul public neamenajat pe 50 de noi străzi din oraș, inclusiv pentru locatarii care au mașină, unele străzi sunt trecute din zona roșie în cea verde, adică una în care nu se pot face abonamente, ci doar plăti taxări tot mai scumpe, pe măsură ce trece timpul, având la bază un tarif progresiv.
Aceste străzi cumulează, ipotetic, aproape 3.000 de locuri de parcare, pentru care șoferii vor fi nevoiți să plătească. În centrul orașului, pe două artere se schimbă tariful.
Motivarea care stă la baza includerii în zonele taxate din oraș a unor noi străzi, exprimată de inițiatori, se referă la solicitările lansate de locatarii acelor zone, respectiv la faptul că acolo s-ar fi amenajat noi parcări. Adică trasarea cu vopsea a unor locuri pe carosabil, nu ridicarea unei parcări supraetajate, de exemplu.
Interesant este că unele zone unde se puteau face abonamente, în speță cele roșii, devin în urma acestei decizii verzi, adică nu se pot face abonamente…
Administrația USR se pricepe de minune la majorarea mascată sau pe față de taxe și impozite și la fel de bine se pricepe să îi pună pe timișoreni să plătească taxă de parcare chiar și acolo unde nu sunt amenajate parcări. Practica a fost folosită și în mandatul 2020 – 2024.
Cu alte cuvinte, pe unele străzi, chiar și locatarii din zonă vor plăti pentru parcarea autoturismelor deși nu se fac locuri de parcare propriu-zise. Singurele “investiții” sunt în vopsea albă pentru dungi de delimitare a locurilor, stâlpi metalici și panouri cu sigla TimPark, tariful din zona respectivă și modalitățile de plată.
Practic, șoferii plătesc pentru a-și putea lăsa mașinile pe marginea șoselei, în locuri marcate cu dungi de vopsea. Serviciul public de interes local pentru administrarea parcărilor publice a fost înființat în decembrie 2021, după ce administrația Fritz concluziona că „actualul mod de gestiune a parcărilor publice cu plată, fără investiții majore în ultimii ani, nu este eficient”.
Parcările erau administrate, la acel moment, de Societatea de Drumuri Municipale, aflată tot în subordinea primăriei. Trei ani mai târziu, tot nu a fost construită nicio parcare nouă în oraș. Se caută, totuși, în această perioadă, un constructor pentru parcarea care ar trebui ridicată lângă spitalul de copii, care dintr-un mare proiect a ajuns o parcare cu doar 200 de locuri și va costa enorm: 8 milioane de euro. Aceasta nu va fi însă gata mai devreme de 2028.
Problema este foarte simplă: TIMPARK TREBUIE DESFIINȚAT. COMPLET. Iar primii candidați care își vor asuma această idee în programul lor electoral vor avea votul meu la nesfârșit. Că tot veni vorba… chiar nu strânge nimeni semnături pentru DEMITEREA ÎN REGIM DE URGENȚĂ a mafiei useriste din Primărie?