Condiţii pentru intrarea în Ungaria, prin Nădlac I

politia de frontiera 9

În urma înțelegerilor bilaterale dintre autoritățile de frontieră române și ungare pentru fluidizarea traficului de persoane între cele două țări, începând cu 24 aprilie, autoritățile maghiare permit intrarea în Ungaria, cetățenilor Uniunii Europene, în scopul intrării / tranzitării propriului teritoriu, în anumite condiții.

Iată şi condiţiile:
*persoana efectuează un interviu medical la frontieră și nu prezintă simptome de infectare cu virusul COVID-19;
*îndeplinește condițiile de intrare prevăzute în Codul Frontierelor Schengen;
*poate face dovada cu documente, că îi este asigurată intrarea în țara de destinație.

Formalitățile de frontieră se derulează prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, deschis în acest scop în intervalul 11.00-23.00 (ora României).

„Reamintim că autorităţile de frontieră din România şi Ungaria au decis să se permită deplasarea lucrătorilor transfrontalieri având cetățenia română sau ungară, cu domiciliul sau reședința în limita a 30 de kilometri de la linia de frontieră către interior, prin punctele de trecere a frontierei Cenad, Nădlac, Turnu, Vărșand, Salonta, Borș, Săcuieni, Urziceni și Petea, conform Ordonanței Militare nr. 8 din 09.04.2020” – transmit reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

Exceptaţi de la izolare
Lucrătorii transfrontalieri sunt exceptați de la măsurile de izolare la domiciliu sau de carantinare dacă, la intrarea în România din Ungaria, nu prezintă simptome asociate COVID-19. Prin lucrător transfrontalier se înțelege persoana care face dovada că locuiește și lucrează într-o rază de 30 de kilometri de o parte sau de alta a frontierei de stat româno-ungare, calculată de la cel mai apropiat punct de trecere a frontierei deschis traficului de persoane, și care se reîntoarce la locuință cel puțin o dată pe săptămână.

 

FOTO: POLIŢIA DE FRONTIERĂ

 

aradon


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *